monitorulcj.ro Menu
Politică

UPDATE: Antonescu promite din nou că DEMISIONEAZĂ. Vezi CÂND și DE CE?

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că în situaţia în care USL va obţine la parlamentare un scor sub 50%, acest lucru va însemna "eşecul proiectului politic" format de PSD şi PNL, iar din partea sa va determina demisia din fruntea partidului.

 

Întrebat, la Realitatea TV, ce ar însemna din punct de vedere politic pentru el un scor de sub 50% pentru USL, Antonescu a răspuns: "Ar însemna categoric un eşec, l-am văzut şi pe domnul Ponta declarând că nu doreşte să fie premier – deşi presupunând că am avea 49, 45, 42, e clar că am fi tot prima forţă politică şi cred că ar fi de datoria noastră să căutăm o combinaţie de guvernare. Ar fi şi pentru mine un eşec".

El a precizat că un astfel de eşec ar însemna inclusiv o demisie a sa din fruntea partidului.

"Eu cred că asta trebuie să se întâmple şi asta se va întâmpla, cel puţin în ce mă priveşte (...) În momentul în care am mizat foarte mult, am pledat pentru această opţiune, am construit această opţiune, psihologic şi politic totul s-a construit pe o majoritate absolută. Dacă obţinem mai puţin de 50%, asta înseamnă că şi PSD şi noi obţinem mai puţin sau în orice caz mai puţin decât am fi mers separaţi, nemaiavând nici atuu de a impune practic un premier. Şi atunci, sigur că înseamnă eşecul proiectului", a explicat liderul PNL.

 

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că în situaţia în care Călin Popescu Tăriceanu va fi desemnat premier de către preşedintele Traian Băsescu, în locul lui Victor Ponta, dacă USL are majoritate, atunci liberalul va fi exclus din partid, iar şeful statului va fi suspendat.

Întrebat, la Realitatea TV, ce se va întâmpla în situaţia în care preşedintele Traian Băsescu îl va desemna premier pe Călin Popescu Tăriceanu, inclusiv în situaţia în care USL obţine majoritatea mandatelor din Parlament, Antonescu a răspuns: "Călin Popescu Tăriceanu nu va primi acest mandat (...) Dacă primeşte acest mandat Călin Popescu Tăriceanu se întâmplă două lucruri: Traian Băsescu este suspendat şi Călin Popescu Tăriceanu este exclus", a răspuns Antonescu, precizând însă că fostul premier a infirmat în mod public faptul că şi-ar dori această poziţie.

Liderul PNL a precizat că oricine altcineva în afara lui Victor Ponta ar primi mandatul de premier de la Traian Băsescu va avea aceeaşi soartă.

"O mie la sută este convingerea mea că nu e cazul ca domnul Tăriceanu, sau oricare alt membru al PNL, să fie în această situaţie (...) Garantez şi pentru Gigi Becali, adică pentru toţi", a mai spus Antonescu, ironic.