Politică
Centru unic pentru apelurile de urgenţă
Centrul Judeţean de Management al Situaţiilor de Urgenţă, care va funcţiona în cadrul ISU Cluj, va gestiona toate apelurile de urgenţă într-un singur loc. Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a semnat acordul de cooperare dintre instituţia pe care o conduce şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Avram Iancu” al judeţului Cluj, document care prevede realizarea, în maxim trei ani, a Centrului Judeţean de Management al Situaţiilor de Urgenţă.
Proiectul presupune realizarea Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiilor şi a unui Dispecerat Integrat, ambele unităţi urmând să-şi desfăşoare activitatea în actualul sediu al ISU Cluj de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 69-71.
Prin înfiinţarea Centrului Judeţean de Management al Situaţiilor de Urgenţă se doreşte implementarea unui sistem care vizează atât gestionarea apelurilor de urgenţă, cât şi monitorizarea în vederea detecţiei timpurii şi a prevenirii situaţiilor de urgenţă sau a problemelor din comunitate ce pot constitui ameninţări la adresa siguranţei cetăţenilor, a mediului de afaceri sau a mediului înconjurător.
Marele avantaj al noului centru va fi acela că apelurile de urgenţă vor putea fi preluate dintr-un singur loc, astfel încât toate instituţiile responsabile - Poliţia, Serviciul de Ambulanţă, Jandarmeria sau Pompierii, vor putea să acţioneze concertat, lucru care va scurta considerabil timpul de reacţie la alertă, autorităţile ajungând astfel mult mai repede la intervenţii.
250.000 lei de la Consiliul Judeţean
„Existenţa sistemelor-suport necesare autorităţilor locale pentru managementul situaţiilor apărute în cadrul comunităţii – supraveghere video urbană, managementul traficului - nu este suficient pusă în valoare din cauza faptului că acestea nu sunt integrate. În fiecare an, la nivelul judeţului, ne confruntăm cu diverse situaţii de urgenţă care presupun implicarea tuturor instituţiilor statului, astfel încât implementarea unui dispecerat care să gestioneze unitar toate apelurile de urgenţă este mai mult decât necesară şi utilă, coordonarea comună conferind şi un caracter preventiv acţiunilor întreprinse”, a declarat preşedintele preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.
Pentru realizarea centrului, plenul Consiliului Judeţean a aprobat, în luna februarie, alocarea sumei de 250.000 de lei pentru finanţarea acestui proiect în anul 2011, urmând ca în următorii doi ani forul judeţean să prevadă în bugetul propriu şi celelalte sume necesare realizării şi implementării proiectului „Centrul Judeţean de Management al Situaţiilor de Urgenţă”.