Politică
Dan Diaconescu, la Târgu Jiu: Mă aştept ca Ponta să schimbe "poarta" sau "să cumpere arbitri" în timpul jocului
Liderul PPDD, Dan Diaconescu, a venit, joi seară, la Târgu Jiu, unde candidează pentru un mandat de deputat în Colegiul 6, el declarând că se aşteaptă la o campania electorală destul de dură şi că în următoarele 40 de zile va sta în Gorj pentru a-şi asigura victoria în 9 decembrie, arată Mediafax.
Dan Diaconescu a ajuns la Târgu Jiu, în jurul orei 21.00, fiind însoţit de candidatul în Colegiul 1 Senat, realizatorul TV Tudor Barbu.
Liderul PPDD s-a întâlnit cu câteva sute de simpatizanţi, precum şi cu ceilalţi candidaţi ai partidului pentru colegiile din judeţ.
El a spus că se aşteaptă la o campania electorală destul de dură, menţionând că nu exclude posibilitatea ca în timpul "jocului", Victor Ponta, contracandidatul său, să schimbe "poarta" sau "să cumpere arbitrii dacă se vor dovedi corecţi".
"Vă reamintesc că jucăm în alegeri aici, la Târgu Jiu, şi în toată ţara după un regulamernt făcut de Vitor Ponta. Vă reamintesc că poporul a vrut altceva. În urma unui referendum a vrut Parlament cu 300 de oameni, nu cu 500 şi ceva, dar astea sunt regulile jocului, trebuie să jucăm după ceea ce ne impune domnul Ponta. Jucăm la el acasă, jucăm după regulile lui, ne aşteptăm să mute poarta în timpul jocului, ne aşteptăm să cumpere arbitri, să schimbe arbitri dacă se vor dovedi corecţi în timpul meciului. Ne aşteptăm la orice ostiliate din partea domniei sale, dar cu toate astea vom învinge", a spus Diaconescu.
Dan Diaconescu a mai afirmat că pe parcursul campaniei electorale va instala camere de luat vederi în oraş şi va institui un sistem de supraveghere a panourilor sale electorale pentru a nu fi distruse. El a precizat că în următoarele 40 de zile va sta în Gorj pentru a-şi asigura victoria în la alegerile parlamentare
Totodată, a menţionat că în 9 decembrie la fiecare intrare în secţiile de votare va pune câte o cameră de supraveghere.
Diaconescu i-a invitat pe alegători ca, începând de vineri, să vină să-l viziteze la sediile de campanie, pentru a-i spune necazurile şi pentru a prezenta proiecte pe care el să le finanţeze cu 20.000 de euro, pentru a demonstra că banii pe care i-a promis chiar îi dă.
"Inclusiv simpatizanţi USL sau ARD din oraş pot să vină către noi cu un proiect şi să ne spună ce-ar dori să facă cu acei bani şi să vedem care dintre aceste proiecte poate fi aplicat în oraşul dumneavoatră ca să vedeţi că se poate", a spus Diaconescu.
El le-a adresat şi un mesaj locuitorilor din judeţ ca pe 9 decembrie să voteze pentru schimbare întrucât atunci prin Târgu Jiu va trece "trenul speranţei" şi e important ca mai mulţi să urce în el.
Vineri, primul-ministru Victor Ponta, contracandidatul lui Dan Diaconescu, va face o vizită în Târgu Jiu, unde va participa la o întâlnire cu tema "Abordarea Problematicii Regionale".
Liderul PPDD Dan Diaconescu a anunţat, marţi seară, că va candida pentru un mandat de deputat la Târgu Jiu, în colegiul în care candidează şi premierul Victor Ponta.
El a făcut anunţul într-o conferinţă de presă susţinută în studioul OTV.
Marţi după-amiază, la Biroul Electoral Judeţean Gorj, şi liderul PSD Victor Ponta şi-a depus candidatura pentru Colegiul 6, Târgu Jiu, la Camera Deputaţilor, declarând că nu ştie cine mai candidează şi că nu are nicio problemă "de contracandidaţi".
ALEGERI PARLAMENTARE - Dan Diaconescu, la Târgu Jiu: Mă aştept ca Ponta să schimbe "poarta" sau "să cumpere arbitri" în timpul jocului
Ştire Foto (1) Comentarii (50)Liderul PPDD, Dan Diaconescu, a venit, joi seară, la Târgu Jiu, unde candidează pentru un mandat de deputat în Colegiul 6, el declarând că se aşteaptă la o campania electorală destul de dură şi că în următoarele 40 de zile va sta în Gorj pentru a-şi asigura victoria în 9 decembrie.
Politic
Renate Weber: Votul Senatului în cazul Diaconu e nefericit. Nu înţeleg de ce nu face el un pas înapoi 11:42 ALEGERI PARLAMENTARE 2012: USL cere BEC să clarifice care sunt "bunurile cu valoare simbolică" ce pot fi oferite alegătorilor 11:26 Ministrul de Externe al Germaniei către România: În UE trebuie să respectăm valori ca statul de drept, separaţia puterilor 10:49 ALEGERI PARLAMENTARE - Dan Diaconescu, la Târgu Jiu: Mă aştept ca Ponta să schimbe "poarta" sau "să cumpere arbitri" în timpul jocului 00:03 Cluj: Fostul lider al PPDD Bistriţa-Năsăud, reţinut pentru luare de mită, a fost eliberat 21:56Dan Diaconescu a ajuns la Târgu Jiu, în jurul orei 21.00, fiind însoţit de candidatul în Colegiul 1 Senat, realizatorul TV Tudor Barbu.
Liderul PPDD s-a întâlnit cu câteva sute de simpatizanţi, precum şi cu ceilalţi candidaţi ai partidului pentru colegiile din judeţ.
El a spus că se aşteaptă la o campania electorală destul de dură, menţionând că nu exclude posibilitatea ca în timpul "jocului", Victor Ponta, contracandidatul său, să schimbe "poarta" sau "să cumpere arbitrii dacă se vor dovedi corecţi".
"Vă reamintesc că jucăm în alegeri aici, la Târgu Jiu, şi în toată ţara după un regulamernt făcut de Vitor Ponta. Vă reamintesc că poporul a vrut altceva. În urma unui referendum a vrut Parlament cu 300 de oameni, nu cu 500 şi ceva, dar astea sunt regulile jocului, trebuie să jucăm după ceea ce ne impune domnul Ponta. Jucăm la el acasă, jucăm după regulile lui, ne aşteptăm să mute poarta în timpul jocului, ne aşteptăm să cumpere arbitri, să schimbe arbitri dacă se vor dovedi corecţi în timpul meciului. Ne aşteptăm la orice ostiliate din partea domniei sale, dar cu toate astea vom învinge", a spus Diaconescu.
El a precizat că în următoarele 40 de zile va sta în Gorj pentru a-şi asigura victoria în la alegerile parlamentare
Dan Diaconescu a mai afirmat că pe parcursul campaniei electorale va instala camere de luat vederi în oraş şi va institui un sistem de supraveghere a panourilor sale electorale pentru a nu fi distruse.
Totodată, a menţionat că în 9 decembrie la fiecare intrare în secţiile de votare va pune câte o cameră de supraveghere.
Diaconescu i-a invitat pe alegători ca, începând de vineri, să vină să-l viziteze la sediile de campanie, pentru a-i spune necazurile şi pentru a prezenta proiecte pe care el să le finanţeze cu 20.000 de euro, pentru a demonstra că banii pe care i-a promis chiar îi dă.
"Inclusiv simpatizanţi USL sau ARD din oraş pot să vină către noi cu un proiect şi să ne spună ce-ar dori să facă cu acei bani şi să vedem care dintre aceste proiecte poate fi aplicat în oraşul dumneavoatră ca să vedeţi că se poate", a spus Diaconescu.
El le-a adresat şi un mesaj locuitorilor din judeţ ca pe 9 decembrie să voteze pentru schimbare întrucât atunci prin Târgu Jiu va trece "trenul speranţei" şi e important ca mai mulţi să urce în el.
Vineri, primul-ministru Victor Ponta, contracandidatul lui Dan Diaconescu, va face o vizită în Târgu Jiu, unde va participa la o întâlnire cu tema "Abordarea Problematicii Regionale".
Liderul PPDD Dan Diaconescu a anunţat, marţi seară, că va candida pentru un mandat de deputat la Târgu Jiu, în colegiul în care candidează şi premierul Victor Ponta.
El a făcut anunţul într-o conferinţă de presă susţinută în studioul OTV.
Marţi după-amiază, la Biroul Electoral Judeţean Gorj, şi liderul PSD Victor Ponta şi-a depus candidatura pentru Colegiul 6, Târgu Jiu, la Camera Deputaţilor, declarând că nu ştie cine mai candidează şi că nu are nicio problemă "de contracandidaţi".
01.11.2012 USL este exact ceea ce se poate constitui ca model pentru politica Europei, cu conditia ca politicienii sa se lase de la caile lor rele!
***** Europa Unita si Cetateanul © 2011, 2012 ***** astăzi, 11:0901.11.2012 Crestin-democratia este ceea ce poate uni cu adevarat Europa, social-democratia este ceea ce poate face ordine in Europa, iar adevaratul liberalism este ceea ce poate asigura libertatea de actiune, de gandire si de proprietate decenta!
***** Europa Unita si Cetateanul © 2011, 2012 ***** astăzi, 11:0901.11.2012 Social-democratia la randul ei poate fi complemenara cu crestin-democratia daca isi face treaba corect si cinstit!
vezi toate comentariileTrei bărbaţi au fost reţinuţi de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), după ce într-un sat din Covasna au fost găsiţi opt minori şi 17 adulţi sechestraţi şi obligaţi să lucreze în agricultură câte 17 ore pe zi, ei fiind înfometaţi şi terorizaţi. citeşte tot
Verdict în accidentul aviatic din 2007 de pe Otopeni: Controlorul de trafic, condamnat la 1 an cu suspendareControlorul de trafic Didina Grama, acuzat de neglijenţă în serviciu, ca urmare a aprobării, în 30 decembrie 2007, a decolării unei aeronave Boeing 737 fără să se asigure că pista e liberă, fiind la un pas de producerea unei catastrofe, a fost condamnat la un an de detenţie cu suspendarea executării citeşte tot