monitorulcj.ro Menu
Politică

Destrăbălare liberal-social-democrată pe Arena Națională

Ieri, USL a organizat, cu mari resurse financiare, un miting pentru lansarea candidaţilor la parlamentare.

Mitingul USL pentru lansarea candidaţilor la parlamentare a început ieri, la Arena Naţională, într-o notă de neobișnuită grandoare, în prezenţa liderilor Uniunii, Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin, organizatorii estimând prezenţa a peste 60.000 de persoane.La intrarea pe Arena Naţională, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat de către unul dintre participanţii la lansarea candidaţilor USL la parlamentare, dacă mai lipseşte de la şedinţele Parlamentului, fiind sfătuit să nu mai facă acest lucru dacă vrea să fie preşedinte.Când Antonescu a sosit la stadion, respectivul participant, care stătea pe plafonul intrării din zona VIP, i-a spus liderului liberal: „Domnul Antonescu, mai lipsiţi de la şedinţe parlamentare? Vreţi să fiţi preşedinte? Nu mai lipsiţi de la şedinţe”.Preşedintele PNL nu a avut niciun comentariu legat de incident.Antonescu a susţinut apoi o scurtă declaraţie pentru jurnaliştii prezenţi, în timpul căreia participantul nu i s-a mai adresat.Grandoare și antrenLa eveniment a fost prezent şi preşedintele PES, Serghei Stanişev. După estimările organizatorilor, cu puţin timp înainte de începerea evenimentului, pe Arena Naţională se aflau peste 60.000 de participanţi. Evenimentul a început cu o întârziere de aproape 30 minute faţă de ora anunţată, 18.00.Ponta şi Antonescu au intrat pe stadion în acordurile imnului USL, salutând participanţii şi dând mâna cu unii dintre aceştia. Participanţii la miting au agitat steaguri şi scandează lozonci de susţinere a USL.Înainte de debutul evenimentului de lansare a candidaţilor, din boxele stadionului se degaja o muzică antrenantă, în timp ce pe ecranele gigant curgeau mesaje precum „Vă rugăm să vă găsiţi locurile” sau „Vă mulţumim că sunteţi aici”.Pe balustrada stadionului a fost afişat un banner gigant cu sigla UNPR pe care este înscris sloganul „Împreună învingem”.Un alt banner era afişat în partea opusă a stadionului, acesta având inscripţionat „USL Suceava”.Scena și covorul roșuÎn cursul zilei, în timpul pregătirilor pentru lansarea candidaţilor USL la alegerile parlamentare, drumul către scena de 400 de metri pătraţi aşezată în mijlocul Arenei Naţionale a fost acoperit de un covor roşu.Accesul participanţilor în incinta stadionului a fost permis începând cu ora 15.00.Unii dintre participanţii la miting au purtat tricouri albe, galbene, albastre, roşii, inscripţionate cu sigla USL. De asemenea, participanţii au agitat pancarte şi steaguri tricolore şi ale partidelor.În frunte cu Victor Ponta, care va candida în acelaşi colegiu din Gorj ca şi în 2008, 17 din cei 21 de membri ai actualului Cabinet vor candida la alegerile parlamentare din 9 decembrie. De asemenea, mare parte dintre actualii parlamentari USL vor candida pentru un nou mandat, inclusiv Dan Voiculescu.Nume sonore noi de candidaţi din partea USL sunt, printre alţii, George Becali, Gabriela Firea şi Sebastian Ghiţă.