monitorulcj.ro Menu
Politică

Andrei Marga , numit șef la ICR fără a fi audiat de senatori

Schimbat de la Ministerului de Externe, Andrei Marga a primit, în absenţă, un premiu „de consolare“ constând în şefia Institutului Cultural Român.

Plenul Senatului a aprobat marţi, cu 50 de voturi „pentru”, 26 de voturi „contra" şi 5 abţineri, numirea în funcţia de preşedinte al ICR a fostului ministru de Externe, Andrei Marga, candidat susţinut de USL.

Marga a fost numit la şefia ICR fără însă a fi audiat in comisii şi fără a prezenta vreun proiect de management. Reprezentanţii PDL şi ai UDMR au votat împotriva numirii sale, în această funcţie.

Au sărit peste proiectul de management

Numirea lui Andrei Marga la sefia ICR a fost un „vot in orb", întrucât acesta nu a fost audiat în comisii şi nici nu a prezentat vreun proiect de management, a subliniat ieri, secretarul Comisiei de Cultură a Senatului, Radu F. Alexandru. „Nimeni nu ştie ce are în cap”, a completat senatorul PDL, pentru Ziare.com.

„Faptul că a fost votat fără a fi audiat în comisiile de Cultură şi Externe reprezintă încălcarea unei cutume care funcţiona încă de la primul Parlament. Actuala majoritate şi Putere nu ţine cont de nicio normă, niciun regulament, nicio cutumă în Senat. Nu am idee ce are în cap domnul Marga. A fost un vot în orb, nu ştim dacă cunoaşte măcar legea, nu ştim ce vrea să facă în continuare, ce vrea să păstreze din vechile proiecte, pe ce linie vrea să meargă", a declarat Radu F. Alexandru.

Senatorul a mai acuzat că USL nu manifestă respect faţă de cultură. „Felul în care Marga a fost numit la ICR reprezintă cea mai bună dovadă că actuala majoritate tratează cultura absolut fără cea mai mică preţuire. Este vorba de o instituţie extraordinar de importantă pentru cultura română, care a făcut enorm pentru oamenii de cultură contemporani şi care, dintr-o dată, a aruncat-o ca pe o bărcuţă de hârtie pe Dâmboviţa, dacă merge, merge, dacă se scufundă, nu e nicio problemă. Este absolut descalificant, când este vorba de ministerul de externe al culturii române, să-l dai pe mâna unui om despre care nu ştii ce are în cap. Nimeni nu ştie ce are în cap", a completat Radu F. Alexandru.

„Să aibă onestitatea de a nu accepta postul”

Senatorul PDL a mai susţinut că numirea lui Andrei Marga în fruntea ICR reprezintă, de fapt, „un premiu de consolare, după modul în care a fost eliminat din Executiv, fără preaviz”. „Sperăm din toată inima ca intelectualul, profesorul Andrei Marga să aibă probitatea şi onestitatea de a nu accepta postul ăsta. Profesorul Marga nu poate să nu recunoască meritele de necontestat ale ICR. Prin acceptarea funcţiei se face complice la un act prin care actuala Putere a dorit să-şi ia revanşa faţă de un om, Horea Roman Patapievici ale cărui opinii i-au fost dezagreabile”, a concluzionat Radu F. Alexandru.

Horia Roman Patapievici a demisionat din fruntea Institutului Cultural Roman la începutul lunii august, după ce Guvernul Ponta, prin ordonanţă de urgenţă, a decis transferul ICR în subordinea Senatului.

Gafele lui Marga de la Ministerul de Externe

În luna august, Andrei Marga a fost schimbat de la Ministerul de Extern, după doar trei luni de mandat. Mulți au acuzat atunci lipsa acestuia de pregătire pentru un astfel de post. În timpul petrecut la Externe, Marga a gafat de mai multe ori, iar unele din gafele sale au fost chiar monumentale. Mai exact, Marga a debutat furtunos în diplomaţie, când, la audierile din Parlament pentru avizarea în funcție, a făcut declarații care au generat controverse și un prim incident cu președintele Traian Băsescu. Acesta din urmă a refuzat inițial, la ceremonia de învestire a guvernului Ponta, să dea mâna cu ministrul de externe, reproșându-i o analogie pe care o făcuse între el și Benito Mussolini. O altă gafă diplomatică a ministrului de externe a fost poziţia faţă de retragerea ambasadorului român la Damasc. Aflat în vizită în Israel, ministrul a spus că va recomanda Guvernului și Președinției retragerea ambasadorului, ca o măsură de sancționare a regimului sirian. După ce președintele Traian Băsescu a respins propunerea, considerând-o inadecvată și neoportună, ministrul Marga a dat înapoi, pentru ca apoi să anunțe partenerii europeni că România nu va lua o asemenea măsură. Marga a făcut, de asemenea, o impresie proastă în plan extern. The Economist a scris, în secțiunea de blog dedicată Europei de Est, că ministrul Marga a fost incapabil să prezinte agenda României la o reuniune la Bruxelles. Și în privința Schengen Marga s-a grăbit să facă declarații, care s-au dovedit neinspirate. În 20 iulie, ministrul spunea că are „sentimentul lăuntric“ că România va adera la spaţiul Schengen parţial în această toamnă, existând sprijinul Franţei, însă decizia se va lua în funcţie de organizarea referendumului. Ulterior, ministrul german de interne a spus că aderarea României și Bulgariei la Schengen, fie și parțială, pare imposibilă.