monitorulcj.ro Menu
Politică

Giurgiu cere ajutor financiar pentru agricultorii afectaţi de secetă

Deputatul independent Mircia Giurgiu solicită Guvernului sprijin pentru agricultorii din zona Munţilor Apuseni, în special pentru cultivatorii de cartofi, grav afectaţi de seceta din acest an.

De asemenea, cere sprijin şi pentru proprietarii de animale, din judeţul Cluj, dar şi din ţară, care nu mai pot asigura hrana animalelor pentru perioada de iarnă şi din acest motiv încearcă să le vândă, dar nimeni nu le cumpără. Solicitările au fost făcute în cadrul şedinţei Comisiei pentru Agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice de la Camera Deputaţilor, de marţi, unde s-au dezbătut problemele cu care se confruntă agricultorii români din cauza secetei. „În şedinţa de ieri s-a decis ca fiecare parlamentar membru al comisiei să vină cu propuneri concrete până la şedinţa celor două comisii de specialitate reunite din Senat şi Camera Deputaţilor din data de 11 septembrie 2012”, a declarat Giurgiu. Până în prezent, Ministerul Agriculturii propune acordarea a 100 lei/ha pentru suprafeţe cuprinse între 1 şi 10 ha ca despăgubire pentru agricultorii afectaţi de secetă, rămânând în discuţie proprietarii care au mai puţin de 1 ha sau peste 10 ha de terern agricol cultivat.