Consilierii locali au aprobat ieri lista provizorie de priorităţi pentru anul 2011 în vederea repartizării, prin închiriere, a locuinţelor sociale şi a celor din fondul locativ de stat. Primarul Sorin Apostu a precizat că anul acesta au fost actualizate 495 de dosare din cele 3.325 depuse în ultimii ani. Anul acesta vor fi repartizate 106 locuinţe sociale, dintre care 28 sunt libere la ora actuală. Diferenţa până la 94 sunt în lucru, pe străzile Taberei şi Cojocnei, urmând să fie finalizate în primăvară. Cele rămase până la 106 sunt în curs de redobândire de către Primărie în urma unor procese. Lista de priorităţi poate fi consultată, începând de ieri, la Centrul de Informare pentru Cetăţeni (strada Moţilor, nr. 7) sau pe site-ul instituţiei, www.primariaclujnapoca.ro, secţiunea Locuinţe. Cei care doresc să depună contestaţii la lista provizorie de priorităţi pentru anul 2011, pot face acest lucru în termen de 30 de zile calendaristice de la data afişării.