monitorulcj.ro Menu
Politică

Videanu, după numărătoarea paralelă în 647 localităţi: PDL are 5 municipii, USL are opt şi CJ Buzău

Democrat-liberalul Adriean Videanu a declarat că PDL a câştigat, la alegerile locale, în cinci municipii, 23 de oraşe şi 278 de comune, iar USL în opt municipii, 31 de oraşe şi 260 de comune, conform numărătorii paralele efectuate de democrat-liberali în 647 de localităţi.

„În momentul de faţă au fost inventariate 647 de localităţi, dintre care sunt 13 municipii, 64 de oraşe şi restul sunt comune. PDL are cinci municipii, dintre care unul reşedinţă de judeţ, 23 de oraşe şi 278 de comune. USL are opt municipii, din care patru reşedinţă de judeţ, 31 de oraşe şi 260 de comune”, a spus Videanu, în noaptea de duminică spre luni, într-o declaraţie susţinută la sediul PDL.Potrivit lui Videanu, municipiul reşedinţă de judeţ în care PDL a câştigat este Târgu Mureş, iar municipiile reşedinţă de judeţ adjudecate de USL sunt Oradea, Buzău, Călăraşi şi Baia Mare.„S-a finalizat şi un Consiliu Judeţean - este vorba de Buzău. Este al USL-ului. Din celelalte municipii, la PDL sunt Câmpina, Huşi, Săcele, Băileşti şi Mediaş, oraşele - Nehoiu, Baia Sprie, Săliştea de Sus, Târgu Lăpuş, Băicoi, Buşteni, Comarnic, Plopeni, Şimleu Silvaniei, Rupea, Victoria, Călimăneşti, Ocnele Mari, Sălişte. USL are ca municipii Beiuş, Salonta, Olteniţa, Sighetul Marmaţiei, Sighişoara, Târnăveni şi Bârlad, iar oraşe - Alejdu, Ştei, Pătârlagele, Lehliu Gară, Pogoanele, Fundulea, Căzăneşti, Şoncuta Mare, Tăuţii Măgherăuşi, Luduş, Ungheni, Cisnădie, Mizil, Tălmaciu, Negreşti”, a completat Videanu.PDL va mai prezenta rezultate ale numărătorii paralele şi în următoarele ore.Întrebat când va prezenta şi rezultatul de la Cluj-Napoca, unde a candidat şi preşedintele PDL, Emil Boc, Videanu a răspuns: „O să prezint cu mare bucurie la următoarea întâlnire”.