Politică
Consilierii locali, premiaţi cu diplome la ultima şedinţă
La ultima şedinţă de Consiliu Local din acest mandat, primarul Radu Moisin le-a acordat tuturor consilierilor diplome de recunoştinţă pentru întreaga activitate din cei patru ani.
Ultima şedinţă de Consiliu Local dinaintea alegerilor s-a desfăşurat într-o notă relaxată, a avut doar opt puncte pe ordinea de zi şi a durat mult mai puţin decât şedinţele obişnuite.
Au fost lăsate la o parte obişnuitele discuţii în contradictoriu dintre consilierii PDL şi USL, iar la final fiecare consilier a primit o diplomă de recunoştinţă din partea primarului Radu Moisin în semn de mulţumire pentru activitatea desfăşurată.
„Au fost patru ani intenşi la Cluj-Napoca şi vă mulţumesc pentru contribuţia activă din această perioadă. Nu a fost uşor deloc în toţi aceşti ani de zile, dar pentru Cluj-Napoca a contat foarte mult. Marile proiecte au avut susţinerea tuturor consilierilor. Ca să marcăm simbolic acest final de mandat, în semn de recunoştinţă am pregătit câteva diplome de recunoştinţă pentru toţi consilierii”, a declarat Radu Moisin.
După înmânarea diplomelor şi imortalizarea momentului a urmat şi o fotografie de grup.
Printre ultimele proiecte votate: un laborator pentru droguri
Unul dintre cele opt proiecte aflate pe ordinea de zi a fost cel referitor la alocarea a 40.000 lei din bugetul local pentru funcţionarea unui laborator de depistare a drogurilor noi, în special etnobotanice. Proiectul a trecut, fiind susţinut de toţi consilierii prezenţi. Laboratorul va funcţiona la Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi se înfiinţează la iniţiativa Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj.
Steluţa Cătăniciu, consilier local PNL a afirmat că este binevenit acest laborator, iar suma de 40.000 lei nu este mare ţinând cont de efectele cauzate de consumul de droguri. La rândul său, Radu Moisin a precizat că municipalitatea trebuie să se implice în continuare în lupta împotriva drogurilor. Potrivit primarului, cu toate că magazinele de etnobotanice au fost închise în Cluj-Napoca, vânzarea acestora s-a mutat pe internet.