monitorulcj.ro Menu
Politică

Au fost finalizați 21 km de rețele noi de apă în Huedin

Mâine, 31 mai 2012, va avea loc recepția tehnică finală a lucrărilor de modernizare și extindere a infrastructurii de mediu aferente orașului Huedin, derulate prin Contractul „Rețele de apă și canalizare și stații de pompare în Șimleu Silvaniei și Huedin” în cadrul Proiectului implementat de Compania de Apă Someș cu finanțare din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, informează Compania de Apă Someș.

Recepția tehnică are loc la împlinirea unui an de la finalizarea efectivă a lucrărilor, timp alocat eventualelor remedieri.Lucrările din cadrul acestui contract – unul din cele 14 contracte de lucrări care compun proiectul POS Mediu Cluj-Sălaj - completează pe cele derulate de Compania de Apă Someș prin programul SAMTID (2005-2008) și au vizat in ansamblul lor reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii de alimentare cu apă și de canalizare din orașul Huedin în vederea imbunătățirii calității serviciilor.În orașul Huedin, lucrările au constat în principal în înlocuirea a 6,43 km conducte de apă și înființarea a 5,7 km de rețele noi pe 22 de străzi, respectiv în înlocuirea a 2,34 km rețele de canal și construirea a 6,61 km de rețele noi pe 13 strazi. S-au construit de asemenea două stații noi de pompare a apelor uzate aferente sistemului de canalizare.Contractul în ansamblul său (pentru Huedin și Șimleul Silvaniei) a fost in valoare de 25.691.524 lei si s-a derulat timp de 27 de luni. El contribuie la imbunatatirea serviciilor prestate de Compania de Apa Someș, la extinderea ariei de acoperire cu infrastructură și la îmbunătățirea calității apei, serviciilor și mediului și conformarea la cerințele stipulate de Directivele Europene în domeniu. Contractul a facut parte din proiectul major de investiții „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată din județele Cluj/Sălaj - Îmbunătățirea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare și epurare în zona Cluj-Salaj" co-finanțat de Uniunea Europeană, în valoare totală de 196,9 milioane de euro derulat de Compania de Apa Someș în perioada 2009 - 2013. Contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene se cifrează la 74%, cea a Guvernului României la 11,3%, a autorităților locale din aria proiectului - de 1,9%, restul de 12,8% fiind obținut de Compania de Apă Someș prin credit bancar.