Politică
Bosch a primit ajutorul de stat
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a anunţat ieri că Bosch a primit ajutorul de stat în valoare de 30 milioane de euro.
Tişe a subliniat faptul că dorinţa Bosch este să angajeze circa 2000 de oameni în mai multe etape.„Este vorba despre o sumă de aproximativ 30 de milioane de Euro, care constă în anumite tipuri de scutiri, eşalonări sau taxe reduse la import-export. Din punctul de vedere al investiţiei, aceasta devine sigură. Odată ce ajutorul de stat a fost aprobat, nu mai este niciun obstacol privind începerea lucrărilor. Din discuţiile cu Bosch, a reieşit intenţia companiei de a începe lucrările la hale încă în vară, urmând ca din toamnă acestea să fie date în funcţiune, etapizat. Dorinţa Bosch este să angajeze circa 2000 de oameni în mai multe etape. Sperăm ca investiţiile Bosch şi De Longhi să ne ajute în discuţiile cu alţi investitori cu care negociem în prezent. Sperăm, de asemenea, ca în urma acestor investiţii, rata şomajului să se menţina la un nivel redus la nivelul judeţului Cluj”, a declarat Alin Tişe.Consiliul Judeţean Cluj a semnat, în 17 februarie, contractul cu compania germană Bosch privind deschiderea unei fabrici de componente auto în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, considerată cea mai mare investiţie privată din istoria judeţului.
O investiţie de 77 de milioane euro
Grupul Bosch va construi în România, la Cluj-Napoca, un centru de producţie şi dezvoltare pentru unităţi electronice de comandă destinate industriei auto, printr-o investiţie iniţială de 77 milioane de euro. Prima fază a investiţiilor, cea de construcţie, va dura până la finalul anului 2013.Lucrările vor fi demarate în cel de-al doilea trimestru al anului 2012, iar procesul de producţie este programat să înceapă la mijlocul anului 2013, se arată într-un comunicat de presă remis de Boch. Noul centru va avea o suprafaţă totală de circa 38.000 mp. Până la sfârşitul anului 2013, în jur de 340 de angajaţi îşi vor desfăşura activitatea în domeniul producţiei şi cercetării din cadrul acestui centru.Din punct de vedere organizaţional, acest nou centru va face parte din divizia Automotive Electronics, care are 17 unităţi de producţie la nivel mondial şi aproximativ 20.000 de angajaţi. Până în prezent, Grupul Bosch este reprezentat în România în trei locaţii, în Bucureşti, Timişoara, şi Blaj.Numărul total de angajaţi ai concernului Bosch în România este de circa 1.400 de persoane. Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii.Conform rezultatelor financiare, în anul fiscal 2011, peste 300.000 de angajaţi au generat vânzări de 51,5 miliarde de euro, în domeniile construcţiei de autovehicule, tehnologiei industriale, bunurilor de larg consum şi echipamentelor pentru construcţii. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, Bosch este reprezentat în aproximativ 150 de ţări.