Politică
Guvernul Ponta a obținut votul de învestitură
Miniştrii noului cabinet au primit „note de trecere” de la parlamentari.
Investirea Guvernului s-a desfăşurat fără surprize, premierul Victor Ponta anunţând, încă de săptămâna trecută că mizează pe voturile parlamentarilor USL, dar şi pe cel al grupurilor UNPR şi al minorităţilor naţionale.
Ieri, în plenul Parlamentului, Victor Ponta a anunţat că a cerut specialiştilor din Ministerul Finanţelor să propună în şedinţa de marţi a Guvernului o soluţie prin care banii acordaţi de fostul Guvern către primăriile PDL să fie recuperaţi şi folosiţi la salarii şi pensii, arată Mediafax.
Doi clujeni în Guvernul Ponta
Din noul cabinet fac parte şi doi clujeni. Aceştia sunt Ioan Rus (PSD), care va prelua Ministerul Internelor şi Andrei Marga (PNL), care va prelua Ministerul de Externe. Ioan Rus a mai fost ministru de Interne în perioada decembrie 2000 şi iunie 2004. Andrei Marga a ocupat, la rândul său, funcţia de ministru al Educaţiei, în perioada 1997 – 2000.
PDL nu a votat o „formulă guvernamentală însăilată în grabă“
Democrat liberalii au anunţat încă de acum două săptămâni că nu vor vota Guvernul Ponta. Mai mult, aceştia au precizat, duminică, la lansarea candidaţilor PDL la alegerile locale, că nu vor da votul de încredere unui guvern de incompatibili. Ieri, în discursul său din Parlament, preşedintele Senatului, Vasile Blaga a subliniat faptul că PDL nu va acorda votul său unei formule guvernamentale însăilată în grabă şi că PDL va face o „opoziţie fermă şi responsabilă“. „PDL nu are niciun motiv să susţină această formulă guvernamentală însăilată în grabă, lipsită de viziune strategică privind dezvoltarea României şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai. Viziunea exprimată cu privire la actul executiv mă face să cred că va urma o răvăşire a sistemului cu rezultate nefaste pentru mediul instituţional, social şi economic“, a afirmat Vasile Blaga, citat de Mediafax. El a mai precizat că programul de guvernare propus este „un mozaic de deziderate, încropite la repezeală, cu multe incoerenţe“ care dovedesc o lipsă de viziune strategică de guvernare.
Kelemen Hunor: „Minorităţile nu există pentru USL!“
Şi UDMR a votat, aşa cum a anunţat încă de săptămâna trecută, împotriva noului guvern. Ieri, în discursul său din Parlament, liderul UDMR, Kelemen Hunor a subliniat faptul că ţine „în mână primul program din ultimii 22 de ani care nu conţine niciun capitol privind minorităţile naţionale, nici măcar o frază, o propoziţie în alte capitole, cum ar fi educaţia sau cultura“. „Pentru noi, maghiarii din România, mesajul viitorului guvern este extrem de clar: Voi minorităţile maghiari, germani, armeni, ruşi (...) nu contaţi! Nu existaţi! Voturile voastre sunt necesare, dar nu meritaţi atenţia guvernului USL”, a acuzat Kelemen Hunor.
Cine sunt noii miniştri?
Vă reamintim lista miniştrilor din Guvernul Victor Ponta:
Titus Colăţean, ministrul Justiţiei Daniel Constantin, ministrul Agriculturii Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei Mircea Duşa, ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul Ovidiu Silaghi, ministrul Transportului Ioan Rus, ministrul Internelor Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii Mircea Diaconu, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene Liviu Pop, ministrul delegat pentru Dialog Social Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Pădurilor Lucian Isar, ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri Andrei Marga, ministrul Afacerilor Externe Eduard Hellvig, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului Corneliu Dobriţoiu, ministrul Apărării Naţionale Ioan Mang, ministrul Educaţiei Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii Dan Nica, ministrul Comunicaţiilor Victor Paul Dobre, ministrul Administraţiei Florin Georgescu, vicepremier şi ministrul Finanţelor Publice