Politică
Aeroportul Cluj se închide în perioada 7 - 13 mai
Aeroportul Internaţional Cluj va fi închis în perioada 7 – 13 mai din cauza lucrărilor de reparaţii la vechea pistă.
Astfel, în acest interval, sute de curse au fost anulate sau mutate la Aeroportul din Târgu-Mureş. Zborurile spre Bucureşti au fost anulate, iar cele ale companiei WizzAir au fost mutate la Târgu-Mureş.„Având în vedere lucrările de reparaţii care vor fi executate la vechea pistă de decolare - aterizare a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, traficul aerian pe aeroportul clujean va fi suspendat în perioada 7 mai 2012, ora 8.00 – 13 mai 2012, ora 18.00”, se arată într-o informare a conducerii Aeroportului.Începând cu data de 13 mai 2012, ora 18.00, traficul va fi reluat conform orarului obişnuit.Pasagerii sunt rugaţi să ia legătura cu companiile aeriene pentru a se informa cu privire la orarul zborurilor şi la aeroporturile de plecare/sosire pentru această perioadă. Operatorii aerieni îşi rezervă dreptul de a anula sau de a aduce alte modificări în programul curselor aeriene.Lucrările de modernizare a noii piste a aeroportului au demarat în toamna anului trecut, când s-a început lucrul la prima etapă a pistei de 2.100 de metri. Până în toamna acestui an se estimează că va fi terminată întreaga pistă a cărei lungime este de 3.500 de metri.După finalizarea lucrărilor, vor putea ateriza şi aeronave mari, ceea ce înseamnă că de de aeroportul clujean vor opera mai multe zboruri.