monitorulcj.ro Menu
Politică

Mişcarea „România Noastră” propune reforma sistemului de finanţare a partidelor

Mişcarea „România Noastră” a anunţat, în cadrul unei dezbateri organizate luni, o propunere de reformare a sistemului de finanţare al partidelor politice, prezentată sub titlul „Bani curaţi în politică”.

Proiectul are ca scop, pe termen mediu şi lung, reclădirea încrederii cetăţenilor în partidele politice.Printre propunerile incluse în acest proiect se numără finanţarea partidelor politice nu în funcţie de numărul de voturi pe care îl primesc, ci în funcţie de numărul de membri şi simpatizanţi, urmând a fi sancţionate partidele care în alegeri nu obţin voturi egale cu minim jumătate din numărul membrilor. De asemenea, proiectul prevede introducerea posibilităţii ca partidele politice şi candidaţii să primească deschis donaţii din partea organizaţiilor non-guvernamentale.

Pe de altă parte, se propune interzicerea finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale de către persoanele juridice cu scop patrimonial, dar şi interzicerea donaţiilor anonime.

Mişcarea „România Noastră” aşteaptă propuneri de completare a proiectului, urmând să fie depus la Parlament sub formă de iniţiativă cetăţenească, prin strângerea a 100.000 de semnături, după ce va fi finalizat.

Reprezentanţii mişcării consideră că un astfel de proiect este necesar, deoarece actualul sistem de finanţare al partidelor politice nu funcţionează şi este generator de corupţie. Unul dintre iniţiatorii mişcării, Mircea Geoană, a spus că formaţiunea intenţionează să se extindă la nivel naţional, dar şi internaţional.

El a mai spus că începând de săptămâna viitoare mişcarea va avea filiale la Washington şi New York şi un grup de iniţiativă la Boston. Geoană a adăugat că va participa la inaugurarea celor două filiale de la Washington şi New York.