Politică
Tinerii liberali clujeni, cei mai mediatizaţi din ţară
Organizaţia de tineret (TNL) a PNL Cluj a obţinut pentru a doua oară consecutiv premiul pentru cea mai mediatizată filială a tinerilor liberali din ţară.
Potrivit unui comunicat transmis duminică de PNL Cluj, distincţia a fost obţinută la cea de-a VII-a ediţii a Galei Tineretului Naţional Liberal, desfăşurată, sâmbătă, la Palatul Parlamentului.„Pentru noi, tinerii liberali, Gala TNL este un moment anual foarte important, în cadrul căruia se premiază activitatea politică a organizaţiilor de tineret. Premiul pentru «Cea mai mediatizată filială» ne onorează şi confirmă faptul că echipa TNL Cluj şi-a îndeplinit cu succes rolul de Opoziţie la Cluj. Am demonstrat că dincolo de lipitul afişelor, împărţitul fluturaşilor sau organizarea petrecerilor, o organizaţie de tineret, chiar şi lipsită de reprezentare prin funcţii publice administrative, poate face opoziţie reală într-un judeţ controlat în totalitate de către PDL. TNL Cluj a purtat în ultimii doi ani un adevărat război politic cu puterea locală reprezentată de cuplul toxic Sorin Apostu - Alin Tişe, ale căror derapaje administrative, abuzuri şi ilegalităţi au ajuns în final pe masa DNA, ceea ce demonstrează că demersurile noastre au fost corecte iar politica centrată pe nevoile cetăţenilor este mai eficientă decât o abordare generalistă”, a declarat, în comunicat, preşedintele TNL Cluj, Gavrilă Iuga.