monitorulcj.ro Menu
Politică

Guvernare prin șantaj

UDMR presează PDL să accepte segregarea Universității de la Târgu Mureș.

Înfiinţarea unei linii maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş nu ar însemna o „segregare”, fiind vorba doar de o problemă administrativă, susţin reprezentanţii UDMR. Pentru reprezentanţii Uniunii, înfiinţarea unei linii maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) la Târgu Mureş reprezintă unul dintre punctele „vitale”, iar situaţia „trebuie” rezolvată prin hotărâre de guvern. Democrat liberalii susţin că, în acest sens, o soluţie trebuie găsită, dar nu atât de Guvernul României, cât mai ales de Ministerul Educaţiei, acesta fiind forul diligent al unei universităţi de stat. Înfiinţarea UMF este doar una din pretenţiile Uniunii. La investirea Guvernului Ungureanu, UDMR a mai venit cu o serie de alte solicitări, condiţionând astfel, sprijinul pentru noul guvern de încheierea unui protocol de funcţionare a coaliţiei pe 2012. Uniunea a mai cerut atunci ca, după încheierea trimestrului întâi al anului 2012, să se aibă în vedere o creştere a salariilor şi a pensiilor şi totodată, continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania.Uniunea vrea „să continue mai departe”, alături de PDLDupă şedinţa de marţi seară a coaliţiei, liderul UDMR, Kelemen Hunor  a precizat că Uniunea aşteaptă decizia PDL privind introducerea unei hotărâri de guvern referitoare la Universitatea de Medicină şi Farmacie de la Târgu Mureş în şedinţa Executivului de marţea viitoare, pentru a putea ,,continua mai departe acest drum împreună”. Întrebat dacă UDMR va ieşi de la guvernare în cazul în care hotărârea de guvern nu va intra marţea viitoare în dezbaterea Executivului şi nu va fi adoptată, liderul Uniunii a explicat că decizia va fi discutată săptămâna viitoare.UDMR: „Nu este vorba de segregare, trebuie respectată legea”Reprezentanţii Uniunii mai susţin că solicitarea lor este aceea de a se respecta legea, fiind vorba doar de o problemă de natură juridică, administrativă. „Singura problemă este legată de cadrul legal. Există o lege a învăţământului, în acest sens, dar nu există cadrul legal, juridic pentru aceasta, pentru punerea în aplicare. UDMR cere doar aplicarea legii. La UMF se predau cursuri în maghiară, dar organizarea juridică nu este recunoscută. Am înţeles că Senatul facultăţii nu vrea să dea acordul pentru înfiinţare, acolo cred, este problema”, a explicat viceprimarul Cluj-Napoca, Laszlo Attila, pentru monitorulcj.ro.Şi vicepreşedintele UDMR Laszlo Borbely a afirmat ieri că înfiinţarea unei linii maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş este doar o problemă administrativă. „Nu e o separare, nu e o segregare. În momentul de faţă la Târgu Mureş există învăţământ în limba maghiară, aproape jumătate din studenţi şi acum învaţă în limba maghiară. E vorba de o problemă administrativă, ca să aibă posibilitatea linia de predare în limba maghiară să aibă decani, prodecani şi să se gospodărească în funcţie de necesităţile învăţământului în limba maghiară”, a arătat Borbely, citat de Agerpres. El a mai precizat că ,,obligă legea acest lucru, nu este la latitudinea Senatului să decidă. În momentul de faţă, la nivelul coaliţiei, toată lumea este de acord (...) că trebuie rezolvat aici prin hotărâre de guvern”. PDL vrea „să mulţumească pe toată lumea”Unii democrat liberali de la Cluj consideră că prin dezbateri se va ajunge la o soluţie echilibrată, care să mulţumească pe toată lumea, dar rolul principal, acela de mediator, ar trebui să îl aibă, în acest caz Ministerul Educaţiei. „Se va ajunge până la urmă la o soluţie echilibrată, care să mulţumească pe toată lumea, partide politice, mediul academic, studenţii de acolo. În mod cert, Ministerul Educaţiei poate fi mediatorul acestui demers, poate de acolo ar trebui să înceapă discuţiile. Desigur sunt necesare mai multe discuţii pe acestă temă, acolo este o problemă administrativă. Pe de altă parte, este evident că în an alectoral fiecare partid face presiuni, este firesc, pentru a fi cât mai vizibil”, a declarat deputatul PDL, Petru Călian pentru monitorulcj.ro.De aceeaşi părere este şi deputatul Adrian Gurzău. „Fiecare poate să ceară orice, desigur, dar cu argumente solide. Iar posibilitatea de soluţionare trebuie să fie europeană. Nu putem să ne pronunţăm aşa, fără dezbateri serioase, cel puţin acesta este punctul meu de vedere. Cred că trebuie făcută o analiză tehnică, de către specialişti, foarte riguroasă în privinţa acestei probleme. Pe de altă parte, şi ei, cei de la UDMR sunt în campanie. Probabil că aceste pretenţii fac parte din jocul politic. E vorba de miză, au şi ei electorat. Pentru că şi etnicii maghiari sunt trimişi în Parlament prin vot, deci cred că această chestiune ţine pe de altă pate de o strategie electorală”, a spus democrat liberalul pentru monitorulcj.ro.