Politică
Centrul de Management Integrat al Deşeurilor a primit autorizaţie de construcţie
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a semnat, marţi, autorizaţia de construire pentru proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj, etapa I - Construirea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor”.
Potrivit unui comunicat al CJ Cluj, centrul cuprinde zona de depozitare, zona de exploatare, zona administrativă, drumuri interne, împrejmuire şi poarta de acces, iar durata de execuţie este de 14 luni din momentul începerii lucrărilor.„Acest centru de management integrat al deşeurilor va deservi întreg judeţul, fiind staţia finală în care deşeurile colectate din întreg judeţul, provenind din staţiile de transfer, vor fi sortate, tratate mecano-biologic, reziduurile urmând să ajungă în celula de depozitare. Prin această etapă se parcurge încă un pas important pentru rezolvarea problemei colectării, tratării şi depozitării deşeurilor”, a declarat, în comunicat, Ain Tişe.Centrul de Management Integrat al Deşeurilor se va construi pe teritoriul administrativ al municipiului Cluj-Napoca, pe o suprafaţă de teren de 64 de hectare.Valoarea totală a proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Cluj” este evaluată la circa 76 de milioane de euro.