Politică
Dosarele revoluționarilor ar putea fi luate la puricat
Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a adoptat raportul la proiectul de lege care modifică Legea recunoştinţei, privitoare la revoluţionari, Legea 341/2004, a declarat preşedintele comisiei Daniel Buda, luni seară, la finalul lucrărilor.
Decizia, potrivit democrat liberalului clujean, a fost luată cu 11 voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere. „Ceea ce este foarte important este că am reuşit să finalizăm Legea recunoştinţei după cum e cunoscută sub această denumire. În cuprinsul legii nu ne-am apropiat cu nimic de ceea ce înseamnă o reconfigurare a indicatorilor financiari prevăzuţi în această lege. Prin modificările aduse acestei legi (Legea 341/2004 - n. red.) ne-am propus să creăm nişte filtre suplimentare pentru a fi identificaţi acei revoluţionari, în ghilimele, acei impostori care deţin aceste certificate, astfel încât în baza modificărilor aduse să fie eliminaţi din această categorie şi, practic, să fie scoşi din plată“, a declarat Daniel Buda, citat de Agerpres.Preşedintele Comisiei Juridice din Cameră a explicat că una dintre modificările care vor fi aduse la Legea recunoştinţei se referă la intervalul de timp din perioada Revoluţiei din decembrie 1989 înlăuntrul căreia o persoană putea fi catalogată revoluţionar, astfel încât perioada de referinţă care va fi luată în calcul pentru acordarea certificatelor să fie 14-22 decembrie 1989. Pe de altă parte, între amendamentele respinse în cadrul comisiei se numără propunerea potrivit căreia asociaţiile de revoluţionari să-şi poată achiziţiona sediile în care funcţionează într-un regim preferenţial.„S-a spus clar, a existat şi un punct de vedere al Consiliului Legislativ în acest sens, că sediile nu pot fi cumpărate decât în condiţiile prevăzute de lege“, a mai declarat preşedintele Comisiei Juridice, citat de Agerpres.Toate dosarele de revoluţionari vor trece printr-o evaluare care va fi făcută de o comisie specială.Raportul la legea care vine să modifice Legea recunoştinţei va intra în plen, spre dezbatere şi adoptare, Camera Deputaţilor fiind cameră decizională.