Politică
Preşedintele Băsescu l-a nominalizat pe Teodor Meleşcanu pentru şefia SIE
Preşedintele Traian Băsescu l-a propus pe senatorul PNL Teodor Meleşcanu pentru funcţia de director al SIE, informează Mediafax.
„În temeiul art. 65, lit. h) din Constituţia României, preşedintele Traian Băsescu a propus Parlamentului numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Teodor Viorel Meleşcanu”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.Teodor Meleşcanu urmează să fie audiat de comisia SIE, marţi la prânz fiind deja programată şedinţa plenului Parlamentului, pentru validarea noului director al SIE.Teodor Meleşcanu, senator PNL, a deţinut funcţii de ministru de Externe şi ministru al Apărării.Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara, luni, că nu crede că senatorul liberal Teodor Meleşcanu ar putea fi numit şef la SIE, el precizând că nu are nicio informaţie în acest sens.