monitorulcj.ro Menu
Politică

Mii de falşi revoluţionari îşi vor pierde drepturile

Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Daniel Buda a declarat vineri că, datorită modificărilor aduse Legii Recunoştinţei, mulţi dintre falşii revoluţionari vor fi sancţionaţi.

Democrat liberalul clujean a explicat că, prin modificările aduse legii s-a dorit limitarea perioadei luate în calcul pentru calitatea de revoluţionar, până la 22 decembrie 1989, dată la care Ceauşescu a fugit. El a mai precizat că cei care au obţinut drepturi nelegal, vor trebui să dea banii înapoi.„În primul rând ne-am dorit să limităm în timp durata până la care la care o persoană îşi poate păstra calitatea de revoluţionar, iar această dată să fie 22 decembrie 1989, data la care Ceauşescu a fugit. Înainte aveam revoluţionari şi după 22 decembrie 1989. Deci după această dată, nimeni nu îşi va putea păstra calitatea de revoluţionar şi nu va mai primi indemnizaţiae de la stat. La un moment dat ştiu că aceasta era de 2.000 de lei. Nu este suficient să fi ieşit în stradă la Revoluţie, trebuie să te fi şi remarcat cumva, prin fapte deosebite“, a explicat Buda. El a mai precizat că până şi reprezentanţii asociaţiilor de revoluţionari recunosc că există şi impostori.Toate dosarele revoluţionarilor vor intra într-o evaluare, în cadrul unei Comisii din care vor face parte un procuror şi un criminalist. Cele aproximativ 20.000 de dosare vor fi evaluate în şase luni de la emiterea legii, „astfel încât aceşti impostori să fie eliminaţi“. Proiectul se află în dezbatere la Comisa Juridică. „Sper ca luni să se voteze, iar apoi să intre la vot final“, a adăugat Buda.