Politică
Prin turism, spre recunoașterea culturală!
Cine promovează Clujul pentru a câștiga statutul european de capitală culturală.
Cluj-Napoca va fi promovat atât în ţară, cât şi peste hotare, printr-o asociaţie, al cărei membru fondator este Primăria Cluj-Napoca. Scopul principal al asociaţiei este promovarea municipiului pentru obţinerea titlului de capitală culturală europeană. Asociaţia urmăreşte creşterea numărului turiştilor, atragerea acestora spre muzee şi alte obiective turistice, dar şi transformarea Clujului dintr-un oraş de tranzit într-unul de interes pentru turişti. Ieri, la Primăria Cluj-Napoca, a avut loc semnarea actului constitutiv şi al statutului Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Clujean (APDTC) care numără nu mai puţin de 10 membri. Reprezentanţii asociaţiei au afirmat că sunt aşteptate şi alte ONG-uri care doresc să se înscrie.Prin intermediul acestei asociaţii, Clujul ar putea deveni mult mai atractiv pentru turişti, iar municipiul să se transforme dintr-un oraş de tranzit într-unul de interes pentru turişti. Se urmăreşte crearea unor programe speciale prin care atât românii cât şi străinii să fie atraşi spre muzeele din Cluj-Napoca, festivalurile care au loc în oraş, dar şi alte obiective care nu sunt promovate.„Sperăm să transformăm Clujul dintr-un oraş de tranzit într-unul turistic, să atragem mai mulţi turişti şi să organizăm programe turistice, să facilităm accesul turiştilor la muzee, dar şi la alte obiective turistice care nu sunt suficient promovate acum”, a declarat Martin Bikfalvi, preşedintele asociaţiei şi al Patronatului Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, unul dintre membrii APDTC.Promovarea Clujului pentru capitală europeanăPe lângă creşterea numărului turiştilor şi promovarea oraşului atât în ţară cât şi peste hotare, scopul principal al asociaţiei este promovarea Cluj-Napoca pentru obţinerea titlului de capitală culturală europeană. „Scopul nostru principal este promovarea oraşului pentru titlul de capitală culturală europeană şi vom crea un program special pentru dezvoltarea turismului şi promovarea oraşului”, a afirmat Ovidiu Cîmpean, şeful Serviciului Relaţii Comunitare şi Turism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca şi totodată reprezentantul municipiului Cluj-Napoca în APDTC.În perioada următoare, membrii asociaţiei vor veni cu propuneri pentru întocmirea unui plan de propuneri anual privind activităţile care vor fi desfăşurate.Cine sunt cei care promovează ClujulMembrii asociaţiei sunt Municipiul Cluj-Napoca, Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, Judeţul Cluj, Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, Asociaţia Hotelierilor Clujeni, Asociaţia Youth Hostel România, Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni, Open Bridge Consortium - Asociaţia Culturală şi de Afaceri Cluj-Suwon, Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca. Ideea înfiinţării acestei asociaţii aparţine Primăriei Cluj-Napoca şi a fost iniţiată în urmă cu aproximativ trei ani.