monitorulcj.ro Menu
Politică

Sondaj: Putin va câştiga alegerile prezidenţiale din primul tur

Premierul rus Vladimir Putin, candidat la alegerile prezidenţiale din 4 martie, ar urma să câştige alegerile din primul tur cu 58,6% din voturi, a declarat luni la Moscova directorul centrului de studiu al opiniei publice ruse (VTsIOM), Valeri Fiodorov, relatează RIA Novosti în pagina online, citată de Mediafax.

„Conform unui sondaj realizat pe 11 februarie, Vladimir Putin ar trebui să obţină 58,6 la sută din voturi”, a declarat Fiodorov.Urmează Ghenadi Ziuganov (Partidul Comunist) cu un scor de 14,8% şi Vladimir Jirinovski (Partidul Liberal-Democrat) cu 9,4% din voturi. Candidatul independent Mihail Prohorov ar obţine 8,7% din voturi, iar Serghei Mironov (Rusia Justă) ar obţine doar 7,7% din voturi.Conform VTsIOM, 67% dintre persoanele chestionate consideră că premierul va câştiga alegerile din primul tur de scrutin, în timp ce 20% se aşteaptă să fie organizat şi un al doilea tur.Primul tur al scrutinului prezidenţial din Rusia va avea loc pe 4 martie.