monitorulcj.ro Menu
Politică

Declaraţii anti-româneşti ale candidatului socialist la Preşedinţia Franţei

Deputatul european Rareş Niculescu a adresat o scrisoare ambasadorului României în Republica Franceză, dl Bogdan Mazuru, solicitând misiunii diplomatice româneşti să ia poziţie, în mod oficial, faţă de declaraţiile recente ale candidatului socialist la Preşedinţia Franţei, dl Francois Hollande, cu privire la libertatea de circulaţie în Europa.

 

Deputatul Rareş Niculescu a arătat că declaraţiile dlui Francois Hollande referitoare la acest subiect sunt «cel puţin deplasate», din următoarele motive:

1. Libera circulaţie a persoanelor, pe care dl Hollande o repune în cauză, în contextul campaniei electorale, este o realizare fundamentală a Uniunii Europene. De acest drept fundamental trebuie să se bucure toţi cetăţenii europeni, indiferent de originea lor etnică sau de cetăţenie.

2. Este intolerabil, din partea unui candidat la Preşedinţia Republicii Franceze, să declare că rromii trebuie să rămână “acolo unde trebuie să trăiască, în România” (emisiunea Dimanche +, Canal+, 12 februarie; citatul original: "l'origine du mal (...), c'est de ne pas avoir fixé une règle européenne pour garder cette population, là où elle doit vivre, en Roumanie").

Această declaraţe aduce prejudicii de imagine României, sugerând o identitate între poporul român ş etnia rromă, precum şi o responsabilitate a României în privinţa problemelor de criminalitate cu care se confruntă Franţa, ca urmare a prezenţei rromilor pe teritoriul său.

Declaraţia dlui Hollande vine într-un moment de acutizare a atacurilor împotriva României şi a românilor în statele vestice, concretizate mai ales în site-urile internet anti-româneşti ale Partidului Libertăţii (PVV) din Olanda şi cel propus de Liga Nordului din Italia.

Dl Hollande are ca slogan electoral: “Sunt candidatul secolului care urmează”. Ar trebui ca dl Hollande să se ridice, prin declaraţiile sale şi prin modul în care înţelege să obţină voturile francezilor, la înălţimea acestui slogan.