monitorulcj.ro Menu
Politică

Maşinile de lux confiscate de stat au ajuns mai ales la Cluj

Maşinile confiscate de stat prin executarea silită a unor firme şi persoane fizice, în contul obligaţiilor bugetare neachitate, şi transferate la Guvern pentru a fi distribuite în teritoriu au fost date gratuit, în ultimii doi ani, în principal către primăriile PDL, cele mai multe din judeţul Cluj, informează Mediafax.

Alte astfel de autoturisme au fost date, tot gratuit, pentru 15 mănăstiri, parohii şi biserici, precum şi pentru parcul auto propriu al unor ministere, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Gărzii Naţionale de Mediu, al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, al Oficiului Român pentru Adopţii, al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.În total, în 2010 şi 2011, Guvernul a livrat gratuit către anumite primării, unităţi de cult şi autorităţi centrale un număr de 138 autoturisme, inclusiv Jeep-uri, tip Nissan, Ford, Mercedes, Audi, Hyundai, Pontiac, Chrysler, BMW, Volkswagen, Fiat, Opel, Peugeot, Toyota, Citroen şi, în foarte rare cazuri, Dacia.Astfel de maşini au fost transferate către primăriile PDL din Câmpia Turzii (Cluj, Audi din 2001), Jucu (Cluj, Ford Mondeo din 2003), Iclod (Cluj, Peugeot din 2003), Huedin (Cluj, Mercedes din 1995), Aghireşu (Cluj, Autoutilitară Renault din 1998), Poieni (Cluj, Dacia Break 1310 din 1996), Valea Ierii (Cluj, Dacia din 2006), Ciurila (Cluj, Autoutilitară Dacia din 2000), Cupşeni (judeţul Maramureş, un autoturism de teren Nissan Terrano fabricat în 2002), Rozavlea (Maramureş, Fiat Stilo din 2002 şi Mercedes din 2004), Bragadiru (Teleorman, Ford Escort din 1992), Râul Alb (Dâmboviţa, Audi din 2002), Sarasău (Maramureş, Peugeot din 2002), Scurtu Mare (Teleorman, Peugeot din 2008), Videle (Teleorman, Mercedes din 2002), Râmnicu-Vâlcea (Peugeot din 2003), Răducăneni (Iaşi, Mercedes din 2001), Miroslava (Iaşi, Volkswagen din 1998), Albeştii de Muscel (Argeş, Chrysler Concorde din 1995).Primăria Cluj-Napoca, condusă tot de PDL, a primit de la Guvern un Citroen Jumper din 2008 şi un Mercedes Benz din 2000, Prefectura Cluj a primit un BMW 530 din 2005, un Mercedes din 2001 şi un Hyundai Santa Fe din 2007, iar Consiliul Judeţean Cluj a primit un Mercedes din 2000.Şi primăriile UDMR au primit astfel de autoturisme, în comunele Pericei (Opel din 1994) şi Dobrin (Pontiac din 1991), ambele judeţul Sălaj.Alte autovehicule au fost livrate primăriilor din Limanu (Constanţa, Dacia Pick-Up din 2006, după ce primarul liberal a anunţat că ar putea candida în acest an din partea PDL), Geaca (Cluj, Opel Vectra din 1996), Bonţida (Cluj, Renault Laguna din 2001), Rafaila (Vaslui, Opel Astra din 2002), Tărtăşeşti (Dâmboviţa, Ford Transit din 2005), Ciorteşti (Iaşi, Nissan din 2003), Gălăţeni (Fiat Doblo din 2003) şi prefecturii Sălaj (Mercedes din 1999).Astfel de livrări au fost efectuate de Guvern în ultimii doi ani şi către mănăstiri, parohii şi biserici, pe lista beneficiarilor apărând 15 unităţi de cult, respectiv Mănăstirea Miraconia (Mehedinţi, Audi din 1994), Parohia Sfântul Pantelimon (Câmpulung Muscel, Renault Kangoo din 2001), Parohia Vişeu de Sus (Opel Astra din 2005), Biserica Apostolică Ineu de Criş (Dacia Pick-Up din 1996), Mănăstirea Sfânta Treime (satul Valea Mănăstirii din judeţul Alba, Volkswagen Passat din 1999), Parohia Calata (judeţul Cluj, Skoda Octavia din 1999), Schitul Sf. Serafim de Sarov (comuna Chirpăr din Sibiu, Audi A6 din 2001), Mănăstirea Coşuştea (satul Firizu din judeţul Mehedinţi, Ford din 1996), Parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (Teleorman, două maşini Citroen Jumper din 2008 şi o maşină Honda Acord din 2005), Parohia Scurtu Slăveşti (Teleorman, Chery Eastar din 2007), Parohia Sfântul Mina (Alexandria, Fiat Ducato din 2003 şi un autocamion Renault din 2002), Mănăstirea Sfânta Treime (comuna Ţinteşti din judeţul Buzău, Audi A6 din 2004), Protopopiatul Ortodox Român Huedin (Cluj, Volkswagen Passat din 2004), Parohia Sadova (Mercedes Turbo din 1993), Biserica Apostolică Betania (Bihor, Audi A6 din 1998).Ministerul Administraţiei şi Internelor a primit 25 de vehicule, printre care şi maşini tip Chrysler, BMW, Mercedes, Audi, Opel, Volkswagen, Skoda, Toyota Yaris şi Volvo inclusiv pentru inspectorate judeţene de poliţie şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, Ministerul Culturii a luat o autoutilitară Mercedes din 2005 pentru direcţia culturală Buzău, Ministerul Educaţiei a primit un Volkswagen Passat din 2004 şi un BMW din 2005, Ministerul Apărării a primit un Fiat din 2005, un Audi A8 din 2000 şi mai multe masini tip Mercedes, iar Consiliul Superior al Magistraturii a primit unele dintre cele mai scumpe maşini de pe piaţă, şi anume un Mercedes Brabus din 2005 şi două autoturisme Infinity FX din 2008.Garda Financiară Arad a primit o autoutilitară Citroen din 2008, Garda Naţională de Mediu primit mai multe maşini Peugeot Coupe, Mercedes Benz şi Mercury Grand Marrquis, Direcţia pentru Operaţiuni Vamale Cluj a primit un Volkswagen Caddy din 2004, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a primit un Volkswagen Passat din 2002, Agenţia Naţională de Presă Agerpres a primit de asemenea un Volkswagen Passat din 2002, Oficiul Român pentru Adopţii a primit un Volkswagen Passat din 2000, în timp ce Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a primit un Chrysler Voyager din 2002.Conform legii, bunurilor intrate în proprietatea privată a statului trebuie valorificate prin bursele de mărfuri, prin magazinele proprii ale ANAF sau prin licitaţie publică, dar pot fi transmise de Ministerul Finanţelor Publice şi către Secretariatul General al Guvernului, pentru a fi repartizate gratuit ministerelor, autorităţilor publice centrale şi locale, precum şi instituţiilor de cult.Modul de repartizare este stabilit de o comisie interministerială care funcţionează pe lângă SGG, constituită prin decizie a primului-ministru şi formată din reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Finanţelor, Ministerului Economiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării, Ministerului Justiţiei, Ministerului Transporturilor şi Cancelariei Primului-Ministru.În urmă cu o lună, premierul de atunci Emil Boc şi-a numit în această comisie şeful de protocol, Darius Pintilie, secretar general al organizaţiei de tineret a PDL, numărul membrilor comisiei de repartizare a bunurilor confiscate fiind astfel majorat cu un post, de la opt la nouă persoane. (Mediafax)