Politică
Cele patru condiţii ale Opoziţiei, văzute de la Cluj
Liderii Opoziţiei aşteaptă ca Puterea să ţină cont de patru condiţii pentru a renunţa la greva parlamentară.
Democrat liberalii de la Cluj susţin că Opoziţia „nu vrea să meargă la serviciu“, dovadă fiind şi refuzul de ieri al PSD şi PNL de a participa la întâlnirea cu preşedintele şi cu partidele politice de la putere.Unele dintre condiţiile USL sunt susţinute şi de democrat liberali, altele sunt în schimb, considerate „aiuristice“.Cele patru condiţii ale Opoziţiei Liderul PSD Victor Ponta a declarat zilele trecute că Opoziţia ar renunţa la protestul parlamentar dacă cei de la putere ar accepta „patru condiţii minimale”.
„Din punctul meu de vedere - şi sper să rezonez din acest punct de vedere şi cu colegii mei liberali - ar fi vorba nu de trei, ci de patru condiţii minimale: un angajament public al primului-ministru că nu va mai folosi asumarea răspunderii şi ordonanţele de urgenţă; un angajament public din partea celor de la putere că vor participa şi vor recunoaşte Parlamentului dreptul de a cenzura Guvernul prin moţiune de cenzură, nu să stea în bănci fără să voteze; fraudarea votului de către Roberta Anastase trebuie sancţionată şi trebuie date garanţii că nu se va mai repeta aşa ceva în viitor, dacă era la mine în partid un asemenea preşedinte de Camera Deputaţilor eu i-aş fi cerut demisia sau l-aş fi demis imediat; şi în al patrulea rând, trebuie rediscutată modificarea abuzivă a Regulamentului, care a recunoscut în Parlament un partid care n-a candidat niciodată”, a spus Ponta, citat de Mediafax.La rândul său, liderul PNL, Crin Antonescu a cerut ca actuala guvernare să îşi ia angajamentul că va respecta rolul de legiuitor al Parlamentului şi că nu va guverna prin angajări de răspundere şi prin Ordonanţe de Urgenţă.Călian: „Când sunt chemaţi la dialog, nu vin, iar apoi se plâng“Deputatul PDL Petru Călian critică faptul că USL pune tot felul de condiţii “pe care le caută, ca în carul cu fân… pentru că nu vor să meargă la serviciu“. Pe de altă parte, el susţine problema asumării răspunderii. „Nu îşi doresc să lucreze, Crin Antonescu este un leneş… În ce priveşte UNPR, sincer nu îi prea agreez, dar condiţiile legale au fost respectate în privinţa acestui partid. Sigur, sunt de acord cu problema asumării răspunderii, însă acestea nu sunt motive ca Opoziţia să nu vină la serviciu, să nu lucreze. Până la urmă este un gest de ipocrizie din partea lor, toată ziua se plâng că nu sunt chemaţi la dialog, iar când sunt chemaţi, nu merg“, a explicat Călian pentru Monitorul de Cluj.Coroian: „Unele condiţii ale USL sunt aiuristice“Prim-vicepreşedintele PDL Cluj, Alexandru Coroian critică, la rândul său lipsa implicării Opoziţiei. „Mă limitez doar la a spune că USL pune uneori tot felul de condiţii, unele chiar aiuristice, când de fapt este doar un joc de imagine, caută motive ca să nu meragă la serviciu, având în vedere comportamentul lui Antonescu şi mă refer aici la prezenţa lui despre care se ştie că e undeva la 1%“, a spus Coroian pentru Monitorul de Cluj. Kelemen Hunor: „Se poate discuta fără rezerve“Întrebat dacă formaţiunile coaliţiei sunt dispuse să accepte cele patru condiţii enumerate de Opoziţie privind deblocarea activităţii Parlamentului, Kelemen a spus că „despre cele patru puncte sau cele 15 puncte” enumerate de liderul PSD, Victor Ponta „se poate discuta fără rezerve”. „Vor fi câteva puncte unde putem să ajungem la înţelegere fără nicio problemă. Dar orice dialog începe cu disponibilitatea de a face şi compromisurile necesare. Nu începi un dialog cu rigiditate, dacă nu eşti de acord cu ceea ce ţi-am propus, atunci nu discut”, a afirmat ieri, liderul UDMR, citat de Mediafax.Programul USL, analizat de Traian BăsescuPreşedintele Traian Băsescu a precizat ieri că, analizând programul de guvernare şi cele 15 puncte din discursul liderului PSD Victor Ponta din Parlament, a constatat că şapte puncte coincid, ceea ar putea însemna că există o bază solidă de discuţie pentru eventuala revenire a opoziţiei în Parlament, arată Mediafax. Băsescu a mai menţionat că, legat de dialogul cu Opoziţia, a propus partidelor parlamentare să înceapă negocieri care să vizeze condiţiile în care aceasta să revină în Parlament.