monitorulcj.ro Menu
Politică

Demisia – câte capete, tot atâtea păreri

Vezi cum comentează politicienii clujeni demisia Guvernului Boc.

Emil Boc a decis să demisioneze din funcţia de premier al României, în încercarea de a „detensiona situația politică şi socială” din România.Democrat liberalii clujeni consideră că România va avea de pierdut de pe urma demisiei lui Emil Boc din funcţia de premier, pentru că, spun ei a fost unul dintre cei mai buni premieri din 1990 până în prezent. Demisia Guvernului Boc a fost cerută de întreaga clasă politică şi de societatea civilă arată, pe de altă parte, reprezentanţii Opoziţiei de la Cluj, care susţin în continuare şi demisia preşedintelui, dar şi organizarea de alegeri anticipate. Atât democrat liberalii, cât şi reprezentanţii Opoziţiei au optat încă de la început pentru varianta unui guvern de tehnocraţi. Cei de la Putere au preferat un guvern politic condus de un premier tehnocrat, pentru că au spus ei, aceasta ar fi varianta care ar trece de Parlament. În schimb, cei din Opoziţia au mers pe varianta unui guvern de tehnocraţi care să organizeze alegeri anticipate.    Boc: „Nu mă agăţ de Putere“Emil Boc şi-a motivat gestul prin faptul că nu îşi doreşte să se „agaţe de putere“, „pentru mine contează mai puţin dacă mai rămân în funcţie câteva luni, până la alegerile din noiembrie“. El şi-a depus mandatul guvernului său pe fondul nemulţumirilor din partid şi a protestelor de stradă prelungite, dar şi a nemulţumirilor aproape generalizate în PDL faţă de faptul că erodarea imaginii sale şi a Executivului are efecte nedorite asupra şanselor electorale ale partidului.„Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat: stabilitatea economică a ţării”, a spus Boc. El a făcut apel către clasa politică pentru a trece rapid prin Parlament un nou guvern şi a mulţumit atât preşedintelui Traian Băsescu, pentru un „parteneriat corect în interes public”, cât şi foştilor şi actualilor miniştri din mandatul său. Emil Boc a fost prim-ministru din decembrie 2008, el supravieţuind în faţa a zece moţiuni de cenzură, inclusiv uneia adoptate de Parlament, înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2009.Tot ieri, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu a fost desemnat de preşedintele Traian Băsescu ca prim-ministru interimar. El va îndeplini toate atribuţiile prim-ministrului, până la formarea noului Guvern. Călian: „Românii îşi vor da seama ce a făcut Emil Boc pentru ţară“Deputatul PDL Petru Călian se declară ferm convins de faptul că românii îşi vor da seama de faptul că Emil Boc a fost unul dintre cei mai buni premieri ai României, din ‘90 încoace. „Aştept acum să văd cum va curge laptele şi mierea... Cred că totuşi este nevoie ca Guvernul să aibă sprijin politic. În ceea ce priveşte alegerile anticipate, cred că este posibil orice. Pe Emil Boc îl văd un om liber, în ce priveşte viitorul său, a muncit enorm, şi-a pus familia în plan secund, de cele mai multe ori. Cred că Clujul va avea de pierdut, adică va fi văduvit de alocări financiare, în mod cert. În ce priveşte conducerea partidului, cred că am avut alegeri libere, care de altfel au confirmat alegerea lui Emil Boc în fruntea partidului şi cred că Boc va rămâne la conducerea acestuia“, a declarat parlamentarul clujean pentru monitorulcj.ro.Deputatul clujean PDL Adrian Gurzău s-a declarat surprins de demisia Guvernului Boc. „Politica de Dâmboviţa este necruţătoare... Este surprinzător pentru că România a trecut de un examen cu instituţiile externe, suntem una din ţările care au luat măsurile cele mai bune anti-criză, dar s-a pierdut la capitolul popularitate“, a spus Gurzău, pentru monitorulcj.ro.Opoziţia vrea anticipate şi nu renunţă la „demisia preşedintelui“ Reprezentanţii USL Cluj susţin că demisia premierului este un lucru pe care l-a prevăzut toată lumea, mai exact întreaga clasă politică, presa şi analiştii politici. Potrivit parlamentarilor din Opoziţie „problema principală“ rămâne, în continuare demisia preşedintelui Traian Băsescu şi organizarea alegerilor anticipate. „Gestul lui Boc este o încercare disperată a PD de a se salva pe ultima sută de metri. Dar despre morţi numai de bine... Spun asta pentru că nu a existat un Guvern Boc, acesta a fost condus de preşedintele jucător. Cred că ar fi sub demnitatea unui om care a fost premier al României să se întoarcă la Cluj. La munca de jos. În ce priveşte soarta conducereii PD de acum încolo, cred că este strict problema lor. Pasul următor ar trebui să fie demisia lui Traian Băsescu şi alegeri anticipate, este ceea ce a cerut toată lumea care a ieşit în stradă“, a spus liderul PNL, Marius Nicoară pentru monitorulcj.ro.Senatorul clujean PSD, Alexandru Cordoş subliniază demisia lui Emil Boc deschide calea către alegeri anticipate. „Am spus că vom opta pentru un guvern de tehnocraţi care să organizeze alegerile anticipate. Să nu uităm problema preşedintelui, care este tema principală. Pe Emil Boc l-a caracterizat, din păcate, lipsa de dialog, social şi politic. Dacă pentru clujeni a existat o speranţă atunci când a fost numit un premier de la Cluj, acum aceasta s-a năruit. Investiţiile majore la Cluj au fost un obiectiv pe care nu l-a atins, iar pe de altă parte, sprijinul pe care l-a dat la Cluj a dus, în cele din urmă  la stimularea corupţiei. Nu cred că demisia lui Boc va genera efecte negative pentru clujeni“, a spus Cordoş pentru monitorulcj.ro. Şi liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan susţine că se impun alegeri anticipate pentru a se stabiliza situaţia din ţară. „În ceea ce priveşte Clujul, este un mare contributor la bugetul de stat şi cred că şi de acum încolo se va bucura de investiţii. Imaginea Clujului a avut de suferit de pe urma a ceea ce a făcut Boc şi Guvernul“, a spus şi Lăpuşan. Szeplekan: „Poate totul ţine de o strategie a preşedintelui Băsescu...“Consilierul judeţean PNl, Mihai Szeplekan susţine că demisia lui Emil Boc este binevenită pentru cetăţenii României care au cerut acest lucru în stradă. „Dar acest gest mă face să mă întreb dacă a fost o demisie sau o demitere, dacă a fost forţat sau determinat de partid sau de preşedinte. Sigur, Predoiu este o soluţie de avarie până propunerea preşedintelui va ajunge în Parlament. Cred pe de altă parte, că demisia lui Boc ar putea fi văzută ca o strategie a preşedintelui Traian Băsescu, care poate vrea să îl trimită pe Boc să candideze la locale, la Cluj, şi în funcţie de rezultatele pe care acesta le va obţine, să se decidă şi soarta conducerii partidului. Iar Băsescu a fost întotdeauna un bun strateg“, a explicat consilierul liberal pentru monitorulcj.ro.Cum se poate ajunge la alegeri anticipate?Potrivit Constituţiei, după demisia Guvernului, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.. Potrivit articolului 89 (1) din legea fundamentală „după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de în¬credere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură“.