Politică
Trei proiecte în derulare la Spitalul din Turda
Forul deliberativ din Turda a aprobat fără prea multe discuţii bugetul local pentru acest an al municipiului.
Dezbaterea proiectului de buget s-a centrat în jurul sumelor alocate pentru străzi, sănătate şi sport. La capitolul „sănătate”, consilierii USL au avut obiecţii, susţinând că suma prevăzută este prea mică în comparaţie cu nevoile unităţii medicale turdene. Practic, pentru acest an sunt alocaţi 884.000 lei, din care pentru funcţionare 414.000 lei, iar secţiunea de dezvoltare beneficiază de 470.000 lei.
Primarul municipiului Turda, Tudor Ştefănie, a amintit că la Spitalul Municipal Turda se află în derulare în prezent trei proiecte importante: primul urmăreşte instalarea unui sistem de încălzire regenerabilă, proiect în valoare de circa 3,3 mil. lei, al doilea prevede reabilitarea pavilionului central, un proiect evaluat la 3,4 mil. lei, iar al treilea proiect vizează modernizarea sistemului informatic şi includerea spitalului în sistemul integrat de sănătate, proiect cu o valoare de 1,9 mil. lei.