monitorulcj.ro Menu
Politică

PDL Cluj cere USL să renunţe la „acuzaţiile demagogice“

Democrat liberalii clujeni le cer consilierilor locali ai USL Cluj-Napoca să renunţe la „acuzaţiile demagogice şi populiste“ şi să se ocupe „cu profesionalism“ de problemele reale ale cetăţenilor acestui oraş.

 

De asemenea, ei îi acuză pe cei din USL Cluj de iresponsabilitate, pentru faptul că sunt dispuşi să blocheze investiţiile din Cluj-Napoca. „Declaraţiile populiste şi lipsite de conţinut ale consilierului local PSD, Claudia Anastase, prin care contestă modul în care executivul primăriei a elaborat bugetul şi l-a supus dezbaterii, evidenţiază clar lipsa de informare şi de preocupare pentru binele acestui municipiu în condiţiile în care în această lună a avut loc o primă dezbatere cu liderii de grup ai consilierilor locali, precedată de două conferinţe de presă şi numeroase emisiuni pe această temă“, susţin reprezentanţii PDL Cluj, într-un comunicat de presă.Democrat liberalii clujeni mai precizează că, începând cu luna octombrie 2011, au avut loc şapte dezbateri pe această temă cu cetăţenii din toate cartierele municipiului, la care reprezentanţii Opoziţiei nu au participat, cu o singură excepţie. „Deşi sunt lideri de grup în Consiliul Local, Remus Lăpuşan de la PSD şi Steluţa Cătăniciu au tratat cu dezinteres această dezbatere unde au fost prezenţi lideri şi consilieri locali ai PDL, UDMR, angajaţi ai Primăriei, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mass-media, liderii de grup ai USL dovedind ipocrizia lor prin această absenţă, desemnând să participe un singur consilier local rupt de problemele municipiului, dar pregătit cu agenda de „scandal”, se mai arată în comunicat. Zilele trecute, social democraţii clujeni au declarat că primarul interimar al muncipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin nu a respectat legea în privinţa întocmirii proiectului bugetului local pe anul 2012.