monitorulcj.ro Menu
Politică

Foc încrucișat între premier și opoziție

Boc cere Opoziţiei să nu caute „modalități mai facile” de a se „căţăra spre putere“.

Premierul Emil Boc a reluat, ieri, în plenul Parlamentului apelul la adresa USL de a renunţa la demersurile pe lângă UE pentru suspendarea fondurilor europene pentru România. În opinia premierului, „nu e bine ca cei din Opoziţie să încerce să-şi caute modalităţi mai uşoare de a se căţăra spre putere“. Social democraţii clujeni susţin însă că „nici o clipă“ nu s-a pus problema blocării fondurilor europene ca urmare a acestei audieri, iar Emil Boc „minte şi dovedeşte laşitate politică“.Boc face apel „colegial“ la USLPremierul Emil Boc a făcut ieri, în plenul Parlamentului, un apel „colegial“ la USL să renunţe la propunerea pe care au anunţat-o, de a cere UE suspendarea fondurilor europene pentru România. „Fondurile europene sunt ale ţării, nu sunt ale USL sau ale Puterii. România are nevoie de aceşti bani pentru că îi merită şi i-a câştigat. (...) Cred că atunci când avem interesul naţional în faţă nu e bine ca cei din Opoziţie să încerce să-şi caute modalităţi mai uşoare de a se căţăra spre putere, punând în pericol interesul României“, a spus premierul, citat de Agerpres. El a susţinut că anul acesta se pot aduce şase milioane de euro în ţară prin fonduri europene. „Cred că trebuie să lăsăm de-o parte ura şi învrăjbirea, să vedem interesul ţării şi să avem competiţie pe proiecte şi să nu punem interesul ţării la mijloc“, a adăugat Emil Boc, reafirmând că demersul USL ţine de „perioada fanariotă“. Opoziţia de la Cluj: „USL nu a cerut sancţiuni împotriva României“ Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan a precizat ieri că reprezentanţii USL, de la nivel central au propus o audiere publică în Parlamentul European, destinată dezbaterii situaţiei politice, economice şi sociale din România. Potrivit lui Lăpuşan, aceasta este o procedură democratică, legală şi legitimă, iar astfel de audieri au avut drept subiect toate ţările membre. Social democratul clujean mai arată că procedura a fost aplicată şi în timpul guvernărilor anterioare „pentru că este dreptul Opoziţiei“.„Nicio clipă nu s-a pus problema blocării fondurilor europene ca urmare a acestei audieri. Emil Boc minte şi dovedeşte laşitate politică. USL a ridicat problema lipsei de democraţie în România şi o va face şi în viitor în condiţiile în care puterea nu renunţă la abuzuri. Nu s-a vorbit niciodată despre fondurile europene. De altfel, ar fi fost imposibil acest lucru, pentru că Parlamentul European nu are nici o atribuţie în acest sens”, a precizat Lăpuşan.Potrivit preşedintelui PSD Cluj, liderii europeni Martin Schulz, Hannes Swoboda, Guy Verhofstadt sau Sergei Stanishev nu au spus niciodată că vor cere sancţionarea statului român sau a populaţiei. „Ieşirea de ieri a domnului Stolojan a fost absolut halucinantă şi denotă disperarea actualei puteri. Domnul Stolojan a vorbit în paralel despre prognozele Bancii Mondiale, care anunţă vremuri foarte grele, şi despre măsurile luate de Guvernul de la Bucureşti, care ar aduce în scurt timp creşterea nivelului de trai al populaţiei“, a mai spus Lăpuşan.Vă reamintim că duminică, liderul eurodeputaţilor PDL, Theodor Stolojan, a declarat, într-o conferinţă de presă, că mesajul transmis Parlamentului European de către liderii Opoziţiei este unul „toxic“, prin care se atacă stabilitatea şi credibilitatea internaţională a României.