Politică
Liberalul Ludovic Orban a fost huiduit, din nou, în Piaţa Universităţii
Liberalul Ludovic Orban a fost huiduit din nou, joi seară, în Piaţa Universităţii.
El s-a aflat pentru scurt timp în mijlocul protestarilor, dar a fost extras rapid din mulţime după ce lumea a început să-l huiduie.Carosabilul este în continuare ocupat iar circulaţia este blocată în zona în care se află manifestanţi. Cordoanele de jandarmi blochează accesul spre Bd. Elisabeta.Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, două persoane au fost reţinute pentru port de arme albe şi alte trei persoane pentru că aveau asupra lor sticle incendiare.Deocamdată nu s-au înregistrat incidente majore, dar este un vacarm de nedescris. Oamenii strigă „Libertate, libertate!”, „România, România!”, „Olei, Olei, Ola, eliminăm dictatura!”.În zona Fântânii de la Universitate un grup de aproape 200 de suporteri ai echipelor de fotbal bucureştene cântă şi scandează diverse lozinci. Atmosfera este întreţinută cu ajutorul vuvuzelelor şi fluierelor.