monitorulcj.ro Menu
Politică

Hipermarketurile au dat dreptate CJPC

Hipermarketurile din Cluj au promis că vor remedia neconformitățile descoperite de inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) în urma controalelor din luna decembrie a anului trecut.

 

Promisiunea reprezentanților hipermarketurilor a venit după ce conducerea CJPC Cluj a avut o acțiune de consiliere cu aceștia.

„În urma acțiunii de consiliere a marilor lanțuri de magazine derulată de către CJPC Cluj în data de 9 ianuarie, reprezentanții operatorilor economici sunt dispuși a întreprinde toate diligențele necesare înlăturării neconformităților constatate anterior, prin respectarea cadrului legal în cazul campaniilor promoționale și prin monitorizarea atât scriptică cât și faptică a produselor expirate și depozitarea acestora în spațiile special amenajate”, a declarat Mircea Radu, comisar-șef al CJPC Cluj.

El a mai adăugat că hipermarketurile au remediat problemele constatate în urma controalelor de luna trecută.