Politică
Noul proiect al Legii Sănătății, gata în cel mult 6 luni
Conducerea Ministerului Sănătății a anunțat ieri că noul proiect al Legii Sănătății va fi pregătit în cel mult șase luni, după ce vor fi consultați pacienți, medici, juriști și sindicaliști.
Ministrul Sănătății, Ladislau Ritli a declarat că va începe lucrul la un nou proiect al Legii Sănătății, după ce proiectul inițial a fost retras, vineri, la cererea președintelui Traian Băsescu din cauza nemulțumirilor populației.„Vom începe să lucrăm la o nouă formă a proiectului legislativ privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar. Este nevoie de o reformă în sistemul sanitar deoarece, în prezent, acesta se confruntă cu o serie de probleme, începând cu cele de finanţare până la calitatea serviciilor medicale”, a afirmat Ritli Ladisalu.El a mai spus că la elaborarea proiectului care va fi prezentat Guvernului României vor fi cooptați toţi cei interesaţi de acest act normativ, medici, jurişti, reprezentanţi ai pacienţilor, ai sindicatelor.Conducerea Ministerului estimează că noul proiect va fi gata în cel mult jumătate de an. „Estimăm o perioadă de consultări de aproximativ trei - șase luni, urmând ca mai apoi să avem un proiect pe care să îl supunem dezbaterii publice”, a declarat Ritli Ladislau.Ministrul a mai adăugat că, noul proiectul legislativ va prevede schimbări în ceea ce priveşte capitolele de organizare a spitalelor, a sistemului de asigurări sociale şi malpraxis.În următoarele zile, Ministerul Sănătăţii va prezenta un calendar al noilor consultări.Vă reamintim că proiectul inițial al Legii Sănătății a stârnit nemulțumirea populației din cauza capitolului care făcea referire la medicina de urgență, în special la funcționarea SMURD. După cum a explicat fostul subsecretar de stat, Raed Arafat, în vechiul proiect de lege nu mai apărea niciun articol care să facă referire la statutul SMURD, ci doar noțiunea „echipe de tip SMURD”. „A menționa echipe tip SMURD înseamnă a deschide cuvântul SMURD pentru a fi folosit de orice formă de instituție care are o ambulanță”, a declarat Raed Arafat în urmă cu aproximativ o săptămână.