monitorulcj.ro Menu
Politică

PDL face apel către Opoziţie să nu supraliciteze protestele

Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat Liberal (PDL), Sever Voinescu, a adresat, luni, în numele partidului, un apel către reprezentanţii Opoziţiei „să nu supraliciteze şi să nu supradimensioneze” protestul celor care au ieşit în stradă în mai multe judeţe din ţară.

 

Potrivit lui Voinescu, partidele din Opoziţie încearcă „să se lipească” acţiunilor de protest ale românilor, însă, în opinia sa, la acest moment, întreaga clasă politică este lipsită de încrederea cetăţenilor.„Am constatat că partidele din Opoziţie încearcă să se lipească, cumva, de acest fenomen social. Ele au încercat anul trecut să provoace astfel de manifestări, dar nu au reuşit pentru că, din păcate, ne confruntăm cu o lipsă de încredere generalizată la adresa întregii clase politice. Nici Opoziţia nu a reuşit să organizeze nemulţumirea socială. Acum încearcă să profite de această situaţie. Au anunţat că se vor alătura protestelor şi că vor încerca chiar să le amplifice. Apelul nostru este la calm. Facem un apel către colegii din Opoziţie să nu supraliciteze şi să nu supradimensioneze aceste manifestaţii, pe care PDL le tratează cu toată seriozitatea”, a spus acesta.Sever Voinescu a precizat că reprezentanţii Opoziţiei susţin mişcarea protestatarilor pentru a obţine „beneficii electorale”. Aceasta a mai afirmat că în opinia reprezentanţilor Uniunii Social Liberale (USL), problemele românilor nu pot fi rezolvate „politic”, prin organizarea anticipată a alegerilor.„USL se lipeşte de toată această poveste, încercând să speculeze o mişcare spontană şi onestă pentru a obţine beneficii electorale. Din punctul lor de vedere, cel puţin asta spun, singura soluţie este reprezentată de alegerile anticipate, iar problemele oamenilor din stradă au o soluţie politică. Poate avem o părere diferită aici”, a afirmat Voinescu.