Creșele și grădinițele ar trebui să se deschidă începând din data de 15 iunie. La Cluj s-au luat măsuri pentru ca cei mici să fie în siguranță.
Evaluarea Națională, car econstă în cele mai dificile examene pentru absolvenții de gimnaziu vor începe luni. Se vor aplica mai multe reguli.
54 de tablete electronice vor fi cumpărate de către Arhiepiscopia Clujului pentru a ajuta copiii care provin din medii devaforizate.
Lucrările de modernizare a sălii de sport de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca sunt aproape de finalizate.
Statisticile arată o scădere a abandonului școlar în Cluj, dar anul acesta nu s-au făcut monitorizări.
O universitate din Cluj-Napoca a reușit o performanță impresionantă pe plan internațional.
Daniel David a vorbit despre experiența sa din primele trei luni de mandat, timp în care a trebuit să cârmuiască Universitatea Babeș-Bolyai pe timp de pandemie.
Universitatea Babeș-Bolyai a fost nevoită să se adapteze din cauza pandemiei de coronavirus, însă și în acest an vor avea loc înscrieri, iar numărul locurilor pentru nivelul licență se apropie de 5.000. Vor fi însă condiții speciale și noutăți pentru toate nivelurile de studiu.