monitorulcj.ro Menu
Educație

Proiect pilot pentru elevii clujeni. Orele de sport ÎNLOCUITE cu ore de înot

Primăria municipiului Cluj-Napoca a iniţiat un proiect pilot prin care sute de elevi beneficiază de cursuri de înot în mod gratuit. Deocamdată, de acest proiect beneficiază doar elevii claselor I-IV de la Şcoala Gimnazială “Octavian Goga”.

Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, spune că orele de înot au loc la bazinul din cartierul Grigorescu, iar de transportul micuţilor se ocupă RADP.

“Avem un proiect pilot pentru clasele I-IV cu Şcoala Gimnazială «Octavian Goga», «ora de sport altfel» am numit acest proiect pilot, unde 213 copii o să aibă 10 ore de înot gratuit print-un parteneriat pe care îl avem şi printr-un program pe care îl desfăşurăm cu compania la care suntem acţionari unici, RADP, şi practic, cei de la RADP iau copiii de la şcoală cu un microbuz specializat, îi duc la orele de înot, după care îi duc la şcoală. Orele de înot au loc la bazinul de la Sun, care este al municipalităţii, este un bazin acoperit. Sunt toate condiţiile pentru a face înot, pentru a fi în deplină siguranţă, este un profesor de înot care se ocupă. Pentru foarte mulţi copii este un lucru extraordinar şi în momentul în care am dat drumul la acest program, ne spunea directorul de la Octavian Goga că cei mici numai despre asta vorbeau. Sunt foarte mulţi părinţi care nu şi permit să îşi ducă copiii la înot, nu este ieftin, şi nici nu au timpul necesar. Minim două ore petrecute în trafic. Aşa oferim un serviciu pentru întreaga comunitate şi până la urmă înotul este un sport care dezvoltă armonios mintea şi corpul”, a spus Tarcea, joi, la o emisiune la radio.