monitorulcj.ro Menu
Educație

Ce opţionale vor avea elevii din clasele I-IV din anul şcolar 2013-2014?

Trei discipline opţionale noi vor fi introduse din anul şcolar 2013-2014 în învăţământul primar, programele şcolare pentru acestea fiind aprobate de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Potrivit ordinului ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, cele trei discipline noi introduse sunt “Filosofia pentru copii”, “Educaţie pentru societate” şi “Educaţie financiară”

Cele trei discipline fac parte din curriculum la decizia şcolii pentru învăţământul preuniversitar iar din anul şcolar 2013-2014, programele şcolare pentru cele trei cursuri pot fi folosite ca ofertă centrală de curriculum la decizia şcolii, a precizat acesta, potrivit agenţiei de presă Mediafax.


Disciplina Educaţie pentru societate va fi studiată la clasele pregătitoare, întâi şi a II-a, Filosofie pentru copii, la clasa a III-a şi/sau a IV-a, iar Educaţia financiară, la clasele a III-a şi/sau a IV-a.

Disciplina Educaţie pentru societate poate fi studiată succesiv, într-un singur an şcolar sau pe parcursul a doi - trei ani. Elevii vor învăţa elemente de conduită moral-civică şi modul în care se aplică acestea în contexte reale de viaţă.


La disciplina Filosofie pentru copii, elevii vor învăţa etapele pe care le implică rezolvarea unei probleme date, cum să susţină un punct de vedere, dar şi cum să respecte punctele de vedere ale celuilalt.

Programa pentru Educaţie financiară răspunde unei iniţiative dezvoltate de Comisia Europeană în toate statele membre ale UE şi îşi propune educarea consumatorului şi dezvoltatea receptivităţii elevilor pentru domeniul financiar, a precizat Ministerul Educaţiei. Această programă a fost elaborată în colaborare cu serviciul de educaţie al Băncii Naţionale Române, care a pilotat cursurile pentru această disciplină în mai multe unităţii şcolare, din anul 2010-2011.