Guvernul a început în acest an acţiuni de verificare a mai multor persoane cu mari averi suspectate că au depăşit "riscul minim acceptat" prin neplata impozitelor şi a decis să apeleze la specialişti fiscali străini şi experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a-i instrui pe inspectori.
Inflaţia anuală din Uniunea Europeană a urcat în luna mai la 1,6%, în timp ce preţurile de consum din zona euro au crescut în medie cu 1,4%, iar România a înregistrat cea mai puternică rată de majorare a preţurilor din UE, potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat.
Bulgaria şi România vor să construiască un al treilea pod peste Dunăre, între Silistra şi Călăraşi, au anunţat joi preşedinţii român, Traian Băsescu, şi bulgar, Rosen Plevneliev, potrivit Mediafax.ro.
Recoltele record estimate pentru acest an vor determina probabil scăderea preţurilor la cereale la nivel global, potrivit FAO, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, referitor la impozitarea cu 85% a salariilor compensatorii, că „s-a vrut una şi a ieşit alta”, apreciind că folosirea sistemului la scară largă ar fi „neobişnuită”, nefiind o soluţie.
Monitorul de Cluj l-a premiat ieri, la ediţia a X-a a Galei Premiilor Media de Excelenţă, pentru activitatea de cercetare desfăşurată, pe gastroenterologul Oliviu Pascu. Doctorul a realizat peste 190 de studii pe care a reuşit să le publice în reviste de specialitate atât din ţară, cât şi din străinătate, multe dintre cercetări concretizându-se prin realizarea de premiere medicale.
Clujul singurul dintre marile oraşe din ţară unde prețurile cerute în prezent sunt mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut - chiar dacă diferența este una redusă, de 0,3%, arată o analiză imobiliare.ro.
Din 17 iunie, clujenii pot depune cererile de scutire la plata penalităţilor şi majorărilor de întârziere a achitării obligaţiilor la bugetul local, anunţă reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca. Cererile pot fi depuse până în 15 octombrie.