Decizia președintelui Iohannis de a refuza propunerea de premier făcută de alianța Dragnea-Tăriceanu, care au avut o ieșire violentă la aflarea veștii, și posibila intrare într-o criză politică prelungită a afectat evoluția leului care se depreciat comparativ cu principalele valute.
Firmele clujene “se bat” pentru angajaţi, iar lupta e abia la început, potrivit potrivit președintelui Ligii Întreprinzătorului Român (LIR), Adrian Coroian .
Industria de călătorii este foarte sensibilă la instabilitate politică, evenimente pe plan intern sau extern şi consecinţele acestora, potrivit directorului agenţiei de turism Eximtur din Cluj-Napoca, una din cele mai mari de pe piaţa locală.
Ochii tuturor afaceriştilor clujeni sunt pe evenimentele politice din aceste zile. Nivelul de creştere de anul viitor ţine foarte mult de stabilitatea politică, inclusiv în IT.
Potrivit directorului Panemar, Nicolae Chiorean, ar fi necesară o investiţie de aproximativ 2,5 milioane de euro în capacitatea de producţie pentru a putea acoperi cererea de 3,4 ori mai mare din această perioadă.
Proprietara lanţului de magazine Nasti&Co anunţă vremuri grele pentru micii retaileri, dar şi pentru micii producători din zonă din cauza invaziei de magazine ale marilor lanţuri din străinătate.
Creșterea cererii comerciale și decizia președintelui Iohannis de a amâna desemnarea noului premier PSD au avut ca efect colateral deprecierea leului la finalul penultimei săptămâni din 2016.
Omul de afaceri israelian Beny Steinmetz a fost reţinut la Tel Aviv. Judecătorii au decis să fie plasat în arest la domiciliu până pe 2 ianuarie. El este audiat într-un dosar de corupţie, bănuit că a mituit mai mulţi oficiali din Guineea. Omul de afaceri a fost trimis în judecată şi în România, într-un dosar care vizează retrocedări ilegale.