Fabrica Clujana, cu o istorie de peste 100 de ani, cea mai mare unitate de pielărie și încălțăminte din această parte a Europei, este scoasă la vânzare de Fisc.
Ministerul Dezvoltării, Ministerul Transporturilor şi CNAIR au încheiat un contract pentru obţinerea finanţării necesare în proiectul ”Autostrada Sebeş-Turda”.
Leul a avut o evoluție liniștită, pierderea față de euro fiind de mici dimensiuni, în timp ce dolarul și francul elvețian s-au depreciat.
În perioada ianuarie-septembrie 2017, Produsul Intern Brut (PIB) a fost de 596,782 miliarde de lei, în creştere cu 7% faţă de perioada similară din 2016, industria şi consumul contribuind cel mai mult la această creştere, arată datele comunicate marţi de Institutul Naţional de Statistică - INS.
Specialiştii în imobiliare au realizat câteva portrete ale cumpărătorilor de locuinţe.
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, pătrunde pe piaţa cosmeticelor de lux şi lansează prima sa gamă din acest segment – Gerovital Luxury.
Leul s-a depreciat față de euro, în noiembrie cu aproape 1% și cu circa 2,8% comparativ cu finalul lui 2016, ca o consecință a Revoluției Fiscale declanșate de PSD-ALDE, care a provocat nemulțumiri ale mediului de afaceri și sindical.
Kebab-ul şi shaorma ar putea deveni ilegale în întreaga Europă din cauza fosfaţilor pe care le conţin, dar şi a legăturii dintre aceşti fosfaţi şi afecţiunile cardiovasculare, informează Business Insider.