monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Un sucevean a fost prins fără bilet pe troleibuz la Cluj şi a plătit 35 de lei bilet cu suprataxă. Ce pretenţii are de la primarul Emil Boc şi CTP

Un sucevean, care a fost prins circulând fără bilet, a dat în judecată Compania de Transport Public Cluj-Napoca, după ce a plătit 35 de lei pentru un bilet de călătorie eliberat în troleibuz de către controlorii CTP. Acum, el vrea să demonstreze în instanţă că, de fapt, biletul reprezintă o amendă deghizată, iar Compania de Transport încasează ilegal banii din suprataxa de călătorie.

Ce afaceri se vând „la cheie” în Cluj și de ce?

Sursă foto: http://www.invisiblenature.ro
Afacerile la cheie sunt o soluție foarte bună care nu consumă atât de mult timp și în care ai nevoie de cunoștințe minime de educație comercială, fiindcă nu trebuie să începi afacerea de la zero. Din acest motiv, este o modalitate de începere a unui business din ce în ce mai preferată. La Cluj însă oferta este mai redusă față de alte regiuni.

ANALIZĂ. August a fost o lună de depreciere pentru leu

Leul pare încă ferit de criza prin care trec multe dintre cele mai importante monede emergente, afectate de nivelul ridicat al datoriei lor publice și de majorarea plasamentelor în dolari, stimulate de creșterea dobânzilor de către Fed.

Accident cu trei răniți în Gheorgheni

Trei persoane au fost rănite într-un accident de circulație ce a avut loc, sâmbătă seara, pe strada Al. Vaida Voievod din Cluj-Napoca, in zona Iulius Mall.