Odată trecută criza politică țesută în jurul demiterii procurorului șef al DNA, evoluția leului a fost influențată de nivelul aversiunii față de risc, care a majorat plasamentele în „monedele refugiu", cum sunt dolarul american, yenul japonez sau francul elvețian.
După treizeci de ani petrecuţi în Palestina, Cleopatra şi Imad Hasan vor să se mute înapoi la Cluj-Napoca, de unde au plecat împreună pentru a-şi face o viaţă în ţara lui natală.
Peste 17 milioane dintre români sunt asigurați în sistemul public de sănătate, ceea ce înseamnă că ar trebui să beneficieze de acces gratuit la asistență medicală.
Primăria reorganizează în totalitate circulația în cartierele Gheorgheni și Andrei Mureșanu prin instituirea mai multor sensuri unice, la un an de la anunțarea acestei măsuri. În acest sens, municipalitatea va organiza o dezbatere publică pentru găsirea celor mai bune soluții pentru fluidizarea traficului în aceste zone.
FC Viitorul Constanţa a ajuns la un acord cu formaţia de ligă secundă Universitatea Cluj pentru transferul definitiv al atacantului Cristian Gavra la formaţia ardeleană, potrivit site-ului clubului din Liga I de fotbal.
FC Universitatea Cluj va efectua un stagiu de pregătire în Italia, la Forlì, începând din 11 și până pe 23 iulie, perioadă pe durata căreia va juca cinci meciuri “amicale” în compania unor adversari din Serie B și C.
Clujul găzduieşte cel mai important eveniment legat de educaţie care se desfăşoară în România cu ocazia Centenarului – Olimpiada Internaţională de Matematică. La eveniment participă 615 tineri matematicieni de top din 110 ţări, printre care şi fiul preşedintelui Siriei.
Absolvenţii de liceu care vor să studieze în limba germană au posibilitatea de a opta pentru unul dintre cele 152 de locuri bugetate și 378 de locuri cu taxă scoase la concurs, în perioada 11 – 29 iulie, de Universitatea Babeș-Bolyai.
Deputatul Emanuel Ungureanu s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la sediul DNA, pentru a depune un denunţ pe numele medicului Mihai Lucan. Ungureanu îl acuză pe medic de abuz în serviciu, luare de mită şi delapidare.
Un nou trend a apărut în Cluj-Napoca. Bugetarii care nu merg în concediu în țară își vând pe internet voucherele de vacanță primite de la stat, ceea ce este ilegal.
CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor care vor efectua opriri la Bonţida, în judeţul Cluj, pentru participanţii la festivalul organizat în incinta castelului Banffy, arată un comunicat transmis marţi de compania feroviară.
Poetul Laurian Stănchescu i-a transmis, procurorului general, Augustin Lazăr, un memoriu prin care solicită deshumarea lui Mihai Eminescu, pentru a fi anchetat modul în care a murit acesta, au precizat surse judiciare.