monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Inflaţia aduce euro la minimul ultimelor patru luni

Anticiparea de către piață a noi majorări ale dobânzii de politică monetară a BNR, care de la 1,75% în decembrie trecut a urcat deja la 2,50%, a mărit intrările de valută ceea ce a avut ca efect aprecierea leului față de principalele valute.

Optimiști din cale-afară. Vin investitorii în Lomb? S-a rezolvat problema alunecărilor de teren?

sursa foto ziardecluj.ro
Conducerea Cluj Innovation Park, societate înfiinţată să administreze proiectele falimentare Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative (CREIC) şi Centrul de sprijinire a afacerilor (TEAM), susține că drumul de acces spre Lomb va fi accesibil într-o săptămână, iar în lunile următoare vor veni și primii investitori. Primăria se chinuie de patru ani să finalizeze lucrările la aceste proiecte care în prezent sunt ameninţate de alunecări de teren.

UBB, din nou în topuri internaţionale

Universitatea Babeș-Bolyai ocupă și în acest an prima poziție din România în prestigiosul clasament internațional al universităților – Times Higher Education-Emerging Economies –, dedicat economiilor emergente.

ALERTĂ METEO. Cod galben de ploi torenţiale în județul Cluj

Meteorologii au emis cod galben de ploi, pentru zilele de marţi şi miercuri, în mare parte a ţării, cantităţile de apă depăşind, în unele zone, 60 de litri pe metrul pătrat, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

CJ Cluj A PUS ÎN PERICOL funcționarea aeroportului. A întârziat eliberarea unui act până a riscat să ÎNCHIDĂ AEROPORTUL!

sursa foto clujust.ro
Noi dezvăluiri în jocul de-a “șoarecele și pisica” dintre Consiliul Județean (CJ) Cluj și Aeroportul Internațional "Avram Iancu". În 2015, funcționarii administrației județene au întârziat eliberarea unui act, până când Aeroportul a fost LA UN PAS DE ÎNCHIDERE. Acum, reprezentanții aeroportului se judecă cu angajații CJ Cluj, pe care îi acuză de abuz în serviciu.

Pleacă Petrescu de la CFR?

Despre posibila plecare a lui Dan Petrescu de la CFR Cluj la finalul acestui sezon s-a vorbit extrem de mult. S-a vehiculat că ar fi semnat deja o înțelegere în China, dar înaintea ultimului meci al sezonului păstrează misterul asupra viitorului său.

Mașinile cu volan pe dreapta ar putea fi interzise

Maşinile care au volanul pe partea dreaptă ar trebui interzise în România. Potrivit unui proiect de lege, vehiculele sunt periculoase în trafic, pentru că nu le oferă şoferilor o bună vizibilitate.

CFR Cluj e la un pas de titlu

CFR Cluj a făcut un pas important către titlul de campioană, prin victoria cu scorul de 2-0 (2-0) obţinută duminică seara pe terenul echipei Astra Giurgiu, în etapa a noua, penultima a fazei play-off a Ligii I de fotbal.