Frumusețea Crăciunului a fost legată mereu de cadouri și belșug. Așa era și la sfârșitul secolului al XIX-lea, în Cluj, după cum a povestit poetul Emil Isac, în 1929, într-un articol publicat în ziarul Patria, din 25 decembrie.
Sfântul Ştefan-Cel Încununat este prăznuit în fiecare an pe 27 decembrie. Conform Noului Testament, Ştefan se trăgea din Ierusalim şi avea origini iudeice. De asemenea, Sfântul Ştefan este recunoscut că fiind primul martir creştin care a fost condamnat de către autorităţile Iudaice.
Prefectul Ioan Aurel Cherecheş a primit, în ziua de Crăciun, din partea Mitropolitului Clujului, IPS Andrei, "Crucea Transilvană", cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Clujului.
Clujul a fost în 2018 scenă pentru nenumărate evenimente artistice, culturale şi sportive.
Perioada analizată a fost una favorabilă pentru leu, chiar dacă PSD-ALDE au introdus „taxa pe lăcomie" pentru a putea menține deficitul bugetar sub pragul critic de 3%.
România e ţara cu cea mai mare rată de analfabeţi funcţional din Uniunea Europeană: 40%, potrivit ultimei testări internaţionale, PISA. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, anunță o nouă lege a educației, care ar trebui să intre în ianuarie sau februarie în dezbatere publică.
Românii s-ar putea bucura de o nouă minivacanță la finalul lunii ianuarie 2019, de Ziua Principatelor Unite.
În cea de-a doua zi de Crăciun, Biserica o prăznuieşte pe Maica Domnului.
2018 a fost anul transportului electric la Cluj-Napoca. Primăria Cluj-Napoca a dat tonul la nivel naţional în 2018 prin introducerea, în premieră, a transportului electric în comun, în urma achiziţiei a 11 autobuze din fonduri elveţiene, care au costat 500.000 de euro bucata.
Compania de Drumuri a reuşit să deschidă doar puţin peste jumătate din cei 100 de kilometri de autostrada pe care se angajase să îi inaugureze în 2018. Şi nici pentru anul viitor nu se anunţă vreo accelerare a ritmului de lucru.