Există femei pentru care o lenjerie de damă înseamnă totul și femei care nu se gândesc atât de mult la cum să își potrivescă desuurile în funcție de ocazie.
Un clujean care și-a bătut soția și a amenințat-o cu moartea a scăpat de proces, după ce o procuroare a renunțat la urmărirea penală pe motiv că procesul ar fi prea scump și nu s-ar justifica.
La Școala „Octavian Goga” din Cluj-Napoca au fost organizate activități pentru a celebra Marea Unire, activități la care au participat, deopotrivă, elevi, dascăli și părinți.
Cei 10% cei mai săraci români câștigă sub 974 de euro pe an. Sau, altfel formulat, peste 1,5 milioane de români trăiesc cu mai puțin de 3 euro pe zi, se arată într-un raport publicat de Monitorul Social.
Clujenii sunt invitați în acest weekend să marcheze Centenarul Marii Uniri prin sport participând la o competiție de semimaraton cu plecare din Cluj-Napoca.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în parteneriat cu Asociația Pacienților Cronici din România, organizează a V-a ediție a campaniei „Nu am făcut destul”, care are ca scop testarea gratuită pentru depistarea cancerului la sân în rândul femeilor din mediul rural.
Proiectul Tetarom IV este deocamdată doar o poveste, fiind pus pe butuci de proiectarea deficitară, dar preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, construieşte deja Tetarom V.
Vestea că Papa Francisc va efectua în 2019 o vizită în România a bucurat întreaga suflare catolică din țară. ÎPS Florentin Crihălmeanu, episcopul eparhial al Episcopiei Cluj-Gherla, susține că vizita Suveranului Pontif este o binecuvântare pentru toți creștinii din România.
Mai mulți clujeni i-au bătut obrazul, în direct la radio, viceprimarului Dan Tarcea în privința mizeriei și mirosurilor insuportabile din Piața Mihai Viteazu. Aceștia spun că degeaba s-a modernizat zona din fața cinematografului Florin Piersic, dacă străzile din zonă miros a vomă și urină.
După ani lungi de cercetări pe teren a monumentelor arhitecturale, asocieri cu documentele provenite din arhivele secrete ale Vaticanului și redactarea catalogului cu 183 de biserici colectate, Ina Roșu Vădeanu a lansat, astăzi, volumul "Programul arhitectural al Bisericii Române Unite cu Roma. Episcopia de Gherla și Cluj Gherla (1853-1947)".
Îți este dor de sărbătorile de iarnă? Și nouă! Te invităm sâmbătă, pe 24 noiembrie 2018, să dăm startul celui mai frumos sezon din an și să aprindem împreună luminile de Crăciun care au împodobit Iulius Mall Cluj.
Un accident rutier între o autoutilitară şi un autoturism, în urma căruia două persoane au fost rănite, a avut loc, joi, pe centura Bulevardul Muncii-Apahda.
Poliţiştii clujeni au efectuat, joi, percheziţii la cinci persoane din Huedin, ocazie cu care au recuperat şase autoturisme cu o valoare de piaţă de circa 150.000 de euro.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat convins că programul Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019 va fi un mare succes, el afirmând că mâncarea din această zonă este cea mai bună.
Reprezentativa feminină de baschet a României a dispus, miercuri seara, în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca, de selecționata similară a Finlandei, cu scorul de 71-60 (21-25, 7-9, 14-13, 29-13), în ultimul meci din grupa E a FIBA Women’s Eurobasket 2019 Qualifiers.
Comisia Naţională de fundamentare a Planului Naţional de aderare la zona euro va prezenta proiectul de trecere la euro în decembrie, iar data propusă pentru adoptare este 2024, au confirmat surse apropiate discuţiilor. Ministrul Finanţelor a menţionat acelaşi an la începutul lunii noiembrie.