monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Remiză albă în Gruia. CFR Cluj - CSU Craiova 0-0

CFR Cluj şi Craiova au terminat la egalitate în Gruia, scor 0-0, în derby-ul etapei a 10-a a Ligii 1. Mitriţă a ratat un penalty pe final, iar oltenii rămân în afara locurilor de play-off.

Euro începe luna sub pragul de 4,66 lei

Prima zi de octombrie a fost una pozitivă pentru leu care s-a apreciat față de principalele valute, în timp ce indicii ROBOR au fost stabili, după ce BNR a împrumutat băncile comerciale.

Bugetarea participativă 2018, prima etapă de votare

Începând din 1 octombrie 2018, toți cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca şi au împlinit vârsta de 18 ani, pot vota proiectele depuse în cadrul procesului de bugetare participativă declarate eligibile de către Comisia tehnică de analiză din cadrul Primăriei, prin intermediul platformei www.bugetareparticipativa.ro,

Rectorul UBB, Ioan-Aurel Pop, la deschiderea anului universitar: „Fără educaţie ne dezumanizăm

Datoria universităţilor este aceea de a-i învăţa pe tineri că locul lor este în România, însă toate străduinţele mediului academic vor rămâne fără rezultat dacă nu sunt întrunite condiţiile necesare realizării acestei datorii - dacă şcoala merge înapoi şi dacă cercetarea nu primeşte finanţarea de care are nevoie, a afirmat rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedinte al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.