Concursul caritabil Walking Month a început astăzi la Cluj-Napoca. Peste 1.700 de persoane au răspuns invitației de a-și lăsa mașina acasă pentru a umbla cât mai mult pe jos, timp de o lună, pentru a câștiga premiile oferite de partenerii concursului.
Deputatul PNL Adrian Oros are câteva proiecte îniţiate şi susţinute alături de colegii de partid. Unul din acestea vizează sancţiuni pentru cei care refuză să muncească pe principiul că în România munca nu rentează.
România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte inegalităţile dintre regiuni, motiv pentru care Universitatea Babeş-Bolyai organizează zilele acestea la Cluj o conferinţă în cadrul căreia zeci de specialişti din diverse ţări ale lumii vor discuta soluţiile şi politicile practicate la nivel mondial pentru nivelarea acestor discrepanţe.
Teatrul Naţional din Cluj începe stagiunea cu o piesă “grea”: Procesul, după Kafka, o dramatizare de Mihaela Panainte și Daniel Ilea, traducerea de Gellu Naum. Spectacolul va avea loc mâine, 12 septembrie.
În era internetului şi când există zeci de alte metode mult mai eficiente de promovare, Consiliul Judeţean Cluj apelează încă la pliante sau broşuri pentru a-şi promova zonele.
David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, a fost invitat să prezideze lucrările Conferinței Internaționale de Pregătire Operațională și Transfer Aeroportuar (ORAT), care se desfăşoară la Singapore în perioada 12- 15 septembrie.
Producătorul de încălţăminte Clujana a încheiat primul semestru al acestui an cu pierderi de 3,35 milioane lei, de 2,7 ori mai mari faţă de cele din perioada similară a anului trecut.
România a fost (și este) o țară a tuturor crizelor și neajunsurilor, o societate a schimbărilor fără efect și a tranziției fără sfârșit. Facem ce facem, nu ne iese, găsim justificări și tot așa.
Doi tineri din Cluj, o fată şi un băiat, rămaşi blocaţi pe o stâncă în Cheile Vălişoarei, pe Creasta Ascunsă, au fost coborâţi de salvamontişti cu ajutorul hamurilor, după o intervenţie care a durat câteva ore, a informat luni şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Alba, Lucian Forda.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de intensificări ale vântului și ploi moderate cantitativ, valabilă din această după-amiază până marți seară în majoritatea regiunilor.
Martin Schulz, contracandidatul Angelei Merkel la alegerile din Germania, a fost întrebat de un român, în timpul unui miting electoral, dacă îşi menţine susţinerea pentru Liviu Dragnea. Fostul preşedinte al Parlamentului European a spus: „Dacă aş fi fost la voi, şi eu aş fi fost la demonstraţii“.
Un cutremur cu magnitudinea de 2,5 grade pe scara Richter s-a produs luni dimineața, la ora 6:22, în județul Sălaj, zona Transilvaniei, potrivit Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Prăbuşirea turnurilor World Trade Center, un simbol al puterii economice a Statelor Unite, a reprezentat o lovitură fără precedent pentru americani, iar începutul noului mileniu îmbrăca haina luptei împotriva terorismului, 11 septembrie 2001 fiind un moment de cotitură pentru SUA.
Traficul rutier este îngreunat în centrul Clujului în prima zi de şcoală, după ce mulţi părinţi au ales să îşi ducă copiii cu maşinile la unităţile de învăţământ. Intervalul critic privind circulaţia, spun poliţiştii, este 8.30 -10.30, ore la care au loc festivităţile de deschidere a anului şcolar.
Mii de elevi încep luni noul an şcolar fără condiţii minime de igienă, în şcoli neautorizate, fără apă potabilă şi cu toalete în curte. Într-o unitate şcolară din Cluj, copiii riscă tot timpul să cadă în latrinele prea mari.
CFR Cluj a învins-o pe CS Universitatea Craiova cu scorul de 2-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a noua a Ligii I de fotbal.