Toţi cei nouă delegaţi din Cluj care ar fi trebuit să participe la congresul de la Arad al Partidului Noua Republică au refuzat să participe la acest eveniment care este catalogat drept o mascaradă.
Populaţia respinge ideea scumpirilor, mai ales când este vorba despre utilităţi. Clujenii consideră că Guvernul ar trebui să majoreze salariile şi pensiile şi abia apoi să crească preţurile la utilităţi şi servicii.
Examenul de bacalaureat începe marţi cu proba orală la limba română, probele scrise vor avea loc în perioada 30 iunie - 4 iulie, iar REZULTATELE FINALE vor fi afişate în 11 iulie.
Şase deputaţi liberali şi-au anunţat demisia din PNL şi trecerea la formaţiunea pe care o va înfiinţa Călin Popescu Tăriceanu, aceştia declarând că sunt nemulţumiţi de fuziunea cu PDL şi de modul în care s-a desfăşurat congresul partidului.
Compania de Apă ARIEȘ a participat și anul acesta, la Forumul Regional al Apei Dunare-Europa de Est, care s-a desfășurat în incinta Palatului Parlamentului din București și este la a XVI-a EDIȚIE. Acest forum este de fapt, un complex de evenimente organizat de Asociatia Romana a Apei cu sprijinul Asociatiei Internationale a Apei (IWA).
În cartierul Mănăştur, un semn de circulaţie a fost amplasat atât de prost încât şoferii nu îl văd, iar pietonii nu au loc să circule din cauza acestuia.
Delegaţia României a cucerit trei medalii la CM de gimnastică aerobică de la Cancun (Mexic): aur la trio feminin, argint la echipe şi la individual feminin.
La sesiunea specială de rezidenţiat au participat doar 259 de candidaţi, cu mult mai puţini decât locurile disponibile. Vezi pentru ce specializări erau posturile.
Ultimele scandaluri legate de clanul Bercea Mondial și promovarea membrilor acestei familii pe televiziuni deteriorează percepția relațiilor interetnice din România, arată un studiu al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) dat publicității zilele trecute.
Poliţiştii clujeni au identificat şi depistat un tânăr de 23 de ani, care a părăsit locul accidentului rutier soldat cu decesul unui bărbat, fără încuviinţarea Poliţiei. Faţă de acesta s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore.
La un an de la demararea lucrărilor pentru construirea unei săli de sport pentru elevii de la Colegiul Naţional George Coşbuc şi Liceul Gheorghe Şincai, investiţia încă nu este finalizată.
Unica arteră de legătură dintre Floreşti şi Cluj-Napoca a fost deja marcată la patru benzi, dar acest lucru nu este de ajuns pentru a decongestiona traficul şi a reduce numărul de accidente.
Ministrul pentru Dialog Social Aurelia Cristea i-a cerut primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, să nu atace instituţiile statului şi să nu îi numească pe parlamentarii români „penali“. Aceasta după ce Boc declara zilele trecute că „parlamentarii penali“ nu au nicio justificare să ceară demisia preşedintelui Traian Băsescu.
Universitatea Cluj a ajuns ciuca bătăilor în partidele de verificare din Austria. „Șepcile roșii” au un bilanț catastrofal după primele două jocuri amicale: 8 goluri primite și doar unul singur marcat.
Cursul monedei unice a scăzut în perioada analizată la minimul ultimelor 13 luni, de 4,3847 lei, pe fondul menţinerii unei cereri mai mari de lei, dar şi a zvonurilor conform cărora, BNR ar reduce rezervele minime obligatorii în valută ale băncilor comerciale.
Duminică, 29 iunie 2014, au început, în prezența premierul român Victor Ponta și ai miniștrilor Apărării și al Internelor, procedurile de retragere a trupelor românești care au participat, în ultimii 12 ani, la misiunile NATO din Afganistan.
Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă noaptea, că reprezentanţii PDL sunt convinşi de fapul că numele noului partid rezultat din fuziunea celor două partide se va numi Partidul Naţional Liberal, iar menţinerea numelui partidului este o condiţie peste care liberalii nu pot trece.
Apostolii Petru şi Pavel (Paul, la catolici), patronii penitenciarelor, sunt sărbătoriţi duminică, pe 29 iunie, ziua în care amândoi au murit, în timpul prigonei creştine declanşate de Nero, sărbătoarea fiind denumită popular Sânpetru.