monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

„Traseiştii“ nu îşi vor pierde mandatele aşa uşor

Curtea Constituţională (CC) a decis că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională, fiind admisă astfel sesizarea parlamentarilor PNL. Efectele acestei ordonanţe rămân însă în vigoare, deci aleşii locali care au migrat nu îşi vor pierde mandatele. Cel puţin deocamdată.

Zi calmă pentru leu

Presupusa intervenţie a băncii centrale de marţi, pentru a tempera tensiunile din piaţa valutară, după ce cotaţiile euro de luni au crescut aproape de 4,50 lei, şi-au pus amprenta ieri asupra evoluţiei leului, care a fost una foarte calmă comparativ cu ceea ce s-a petrecut în regiune.

Inspectoratul Școlar Cluj și-a fixat obiectivele pentru 2015

După un an încununat cu performanțele elevilor clujeni, ISJ Cluj și-a fixat obiectivele de îndeplinit pentru 2015. Noul an va aduce la Cluj o olimpiadă internațională în premieră, premii mai mari pentru elevii cu rezultate deosebite, dar și un nou sediu ISJ.

Şase firme „se bat” pentru închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât. Vezi pe ce sume

În cursul zilei de ieri, 16 decembrie, la sediul Consiliului Judeţean Cluj, a avut loc şedinţa de deschidere a ofertelor depuse în vederea atribuirii, pe loturi, a contractului de achiziţie publică având ca obiect proiectarea şi execuţia obiectivului de investiţii „Închidere şi ecologizare depozite neconforme de deşeuri urbane din judeţul Cluj.
Preşedintele ales al României Klaus Iohannis

Președintele ales al României, Klaus Iohannis, vrea înființarea unui muzeu al comunismului

Aflat marţi seara la Timişoara, pentru a comemora 25 de ani de la începerea Revoluției anticomuniste din 1989, preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a vorbit despre necesitatea înființării unui „mare muzeu naţional al comunismului, care să inspire proiecte educaţionale mari”, el susţinând că „de prea multe ori” românii au arătat că nu au învăţat nimic din istorie şi au ignorat „lecţiile trecutului”.