monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Studenţii USAMV, fermieri pentru 10 zile

130 de tineri ai universităţii clujene au participat la un program de practică desfăşurat atât în ţară, la ferme din Turda, cât şi în Danemarca sau Ungaria.

Daniel Buda: Nu a existat nicio încălcare a Constituției

Preşedintele Comisiei Juridice de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor, Daniel Buda a declarat ieri că, prin avizul consultativ dat de magistraţii Curţii Constituţionale se demonstrează, încă o dată faptul, că nu există nici o încălcare gravă a Constituţiei de către Preşedintele României și, prin urmare, nu există temei pentru suspendare.

Andronescu: Promovabilitatea de 43,01% este sub aşteptări

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că rezultatele de la bacalaureat - 43,01 la sută - sunt sub aşteptările celor din sistemul de învăţământ, încurajându-i însă pe elevii care nu au trecut examenul să renunţe la vacanţă şi să meargă la cursurile remediale.

Scade ușor șomajul la nivel național

Rata şomajului a fost în iunie de 4,49 la sută, cu 0,07 puncte procentuale mai mică decât cea din mai 2012 şi cu 0,35 puncte procentuale sub cea din luna iunie a anului 2011, a anunţat, luni, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Chiţoiu este preşedintele interimar al PNL

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în Cabinetul Ponta, Daniel Chiţoiu, va prelua, până pe data de 29 iulie, prerogativele preşedintelui Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, după ce acesta va deveni interimar şef al statului, informează Agerpres.

Tarniţa-Lăpuşteşti, prioritate doar pe hârtie

Deşi „accelerarea procesului de finalizare” (sic!) a investiţiei face parte din Programul de Guvernare al Guvernului Ponta, încă nu s-a reuşit formarea unui grup de analiză.

Spitalul din Mociu s-ar putea redeschide

O comisie de la Ministerul Sănătăţii va veni zilele următoare la Cluj pentru a analiza dacă este sau nu oportună redeschiderea spitalului din Mociu, închis în urmă cu mai bine de un an.

1.000 de lei pentru „decari“

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, îi va premia cu câte 1.000 de lei pe cei şase absolvenţi clujeni care au obţinut media 10 la Bacalaureat, precum şi pe cei opt elevi care au obţinut media 10 la admiterea în liceu.