Premierul desemnat, Mihai-Răzvan Ungureanu, a prezentat ieri, pe lângă lista Cabinetului, şi programul său de guvernare.
Singurul ministru clujean, Cătălin Baba, îi va lua locului lui Funeriu la Educație.
Datoria publică a României este sustenabilă şi nu creează o presiune asupra economiei, a declarat ieri într-o dezbatere de specialitate Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Clujenii vor plăti facturi mai mari cu 15% în luna ianuarie faţă de luna decembrie a anului trecut, iar sumele pentru luna februarie ar putea fi şi mai mari, din cauza temperaturilor foarte scăzute.
De la propuneri parlamentare ieşite din tipar la preocupări mai pământene şi proprietăţi – vezi cine e Lucian Bode, propus la Ministerul Economiei.
Sportivul german Adrian Sutil a fost condamnat recent, dar managerul său a anunţat că acesta va face apel, informează Agerpres.
CFR a câştigat Anatolian Cup, iar astăzi va juca un amical cu slovacii de la MFK Kosice.
Cum văd economiştii clujeni soluţia noului Executiv de a creştere veniturile populaţiei prin reducerea CAS. Ce alte variante există pentru redresarea economică prin stimularea consumului?
Polus Center Cluj a pregătit patru zile dedicate iubirii.
Programul de guvernare al cabinetului Ungureanu prevede, printre altele, dotarea serviciilor de urgenţă cu 200 de ambulanţe de prim-ajutor şi 45 de ambulanţe de reanimare pentru SMURD.
Postarea datelor personale şi a fotografiilor pe internet sau accesarea siteurilor cu conţinut pornografic sunt doar câteva din pericolele la care sunt expuşi copiii care folosesc internetul.
Complexul de servicii pentru recuperarea şi reabilitarea copilului cu handicap sever Pinochio, de pe strada Haşdeu numărul 10, va fi reabilitat cu un milion lei, bani proveniţi din fonduri europene.
Ţara noastră se află din nou pe primul loc într-un clasament al săracilor.
Asistenţii medicali care vor să îşi practice meseria în afara ţării pot să aleagă în această perioadă între ofertele din Belgia şi Germania.
Clienţii Companiei de Apă Arieş au probleme cu contoarele din cauza gerului.
Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală Cluj-Napoca oferă 100 de subvenţii mamelor aflate în concediu de creştere a copilului până la 2-3 ani sau femeilor aflate în situaţii financiare care necesită ajutor social, singura condiţie fiind ca venitul net lunar al titularei cererii de acordare a subvenţiei să nu fie mai mare de 1.200 de lei.
Cadrele didactice au posibilitatea să aleagă cum doresc să efectueze plata cotizaţiei către sindicatul care consideră că le reprezintă interesele, a anunţat miercuri ministrul interimar al educaţiei Daniel Funeriu la o conferinţă de presă.
Interul stânga Irina Ivan şi extrema dreaptă Ştefania Florea sunt handbalistele de la „U“ Jolidon convocate la naţionala de tineret. Acestea vor participa în perioada 19-21 februarie la un cantonament de pregătire, iar din 22 până în 26 vor avea o serie de jocuri internaţionale în Franţa.
Echipa de rugby a Universității Cluj va susține în perioada 15-25 februarie un stagiu de pregătire la Poiana Brașov.
Jucătoarea de tenis Sorana Cârstea, cap de serie numărul 7 şi locul 54 WTA, s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale turneului de la Pattaya (Thailanda), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari.
Ediţia a 46-a a finalei Ligii Profesioniste de Fotbal American (NFL), Super Bowl, câştigată de New York Giants cu 21-17 în faţa formaţiei New England Patriots, a fost evenimentul sportiv cel mai urmărit pe internet din toate timpurile, de 2,1 milioane persoane.
Având în vedere avertizarea meteorologică de cod galben de ger valabilă pentru intervalul 8 februarie ora 02:00 –12 februarie ora 10:00, Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin Cantina de ajutor social şi pensiune, va distribui ceai cald cetăţenilor.
Primul film documentar cu tematică gay din România, „Noi doi”, în regia lui Claudiu Mitcu, va rula în cadrul Cinematecii TIFF în seara zilei de miercuri, la cinema Victoria, de la ora 20.
În cursul dimineţii zilei de ieri, la nivelul judeţului Cluj nu se înregistrau drumuri judeţene închise sau blocate, circulaţia desfăşurându-se în condiţii de iarnă pe toate sectoarele de drumuri judeţene.
Elevii clujeni, împreună cu părinţii şi învăţătorii, sunt aşteptaţi sâmbătă, 11 februarie, la Castelul Banffy din Bonţida, la un carnaval organizat de Fundaţia Transilvania Trust şi grupa 51, Czetz Janos a Uniunii Cercetaşilor Maghiari din România.
Administratorul unei societăţi comerciale din Cluj este cercetat penal pentru evaziune fiscală de aproape 90.000 lei.
Compania aeriană low cost Wizz Air va introduce din luna aprilie două curse noi între Budapesta şi Cluj, cu o frecvenţă de trei ori pe săptămână, odată cu adăugarea celei de-a şasea aeronave în Budapesta.
Grupul finlandez Nokia va concedia 4.000 de angajaţi de la cele trei fabrici de telefoane din Finlanda, Ungaria şi Mexic, pentru a reduce costurile prin mutarea liniilor de asamblare de smartphone-uri în Asia, a anunţat ieri compania.
Cinci persoane fără adăpost au ajuns în ultimele zile, extrem de geroase, la spital, iar un om a murit după ce s-a refugiat într-o maşină abandonată, informează Agerpres.
Contractul pentru realizarea celor trei staţii de transfer al deşeurilor din cadrul centrului de management integrat al deşeurilor nu a mai fost semnată ieri, ci a fost amânată pentru vineri.
Persoanele nominalizate pentru funcţiile de miniştri în Cabinetul Ungureanu sunt audiate în comisiile parlamentare, miercuri, începând cu ora 14, iar prezentarea programului de guvernare şi votul de învestitură vor avea loc în plenul reunit, joi, de la ora 11.
Vremea va fi geroasă, mai ales dimineaţa şi noaptea, informează Mediafax.
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a apreciat miercuri că este pozitiv raportul intermediar al Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dar a subliniat că sunt importante evoluţiile următoare ale sistemului justiţiei din România, în perspectiva raportului de substanţă din vară.
Concernul Bosch, care deţine în municipiul Blaj două fabrici, va începe luna viitoare lucrările la noua investiţie pe care o va derula în localitatea din judeţul Alba, a declarat miercuri, pentru Agerpres, primarul Gheorghe Valentin Rotar.
Preşedintele PDL Emil Boc a declarat că trebuie semnat un nou protocol al coaliţiei de guvernare, pentru a asigura stabilitate în continuare.
Primul-ministru desemnat Mihai-Răzvan Ungureanu a anunţat miercuri propunerile pentru viitorul Cabinet, informează Agerpres.